Fizicianul Peter Higgs, cel care a descoperit „particula lui Dumnezeu”, a murit

  • Peter Higgs, laureat al premiului Nobel pentru Fizică în anul 2013 pentru lucrările sale asupra particulei elementare cunoscute sub numele de bosonul Higgs, a murit.
  • Fizicianul avea 94 de ani.
2388 afișări
Imaginea articolului Fizicianul Peter Higgs, cel care a descoperit „particula lui Dumnezeu”, a murit

Peter Higgs

Peter Higgs, care a primit premiul Nobel pentru fizică în 2013 pentru munca sa din 1964, care a arătat cum bosonul care îi poartă numele, denumit şi „particula lui Dumnezeu”, a ajutat la legarea universului prin faptul că a conferit masă celorlalte particule elementare, a murit luni acasă, la Edinburgh.

După o serie de experimente, care au început în mod serios în 2008, teoria sa a fost demonstrată de fizicienii care lucrează la Large Hadron Collider de la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), în Elveţia, în 2012. Premiul Nobel a fost împărţit cu François Englert, un fizician teoretician belgian ale cărui lucrări din 1964 au contribuit, de asemenea, în mod direct la această descoperire.

Membru al Societăţii Regale, Higgs şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii profesionale la Universitatea din Edinburgh, care a înfiinţat în 2012 centrul Higgs pentru fizică teoretică în onoarea sa.

"Peter Higgs a fost o persoană remarcabilă - un om de ştiinţă cu adevărat talentat, a cărui viziune şi imaginaţie au îmbogăţit cunoştinţele noastre despre lumea care ne înconjoară. Munca sa de pionierat a motivat mii de oameni de ştiinţă, iar moştenirea sa va continua să inspire mulţi alţii pentru generaţiile viitoare", a declarat profesorul Peter Mathieson, rectorul universităţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici