Florin Pârjol, zis Ghenosu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul Prahova a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Florin Pârjol, zis Ghenosu, acuzat de şantaj, fapta fiind comisă în Ploieşti.

284 afișări
Imaginea articolului Florin Pârjol, zis Ghenosu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Florin Pârjol, zis Ghenosu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au ridicat, vineri, pe Florin Pârjol, el fiind audiat şi apoi dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Instanţa Tribunalului Prahova a admis propunerea procurorilor DIICOT şi a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Florin Pârjol. Decizia poate fi contestată la instanţa superioară.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, judecătorul Alina Anton, a declarat, vineri, că Florin Pârjol, zis Ghenosu, a fost arestat într-un dosar mai vechi care se află pe rolul Tribunalului Prahova, dosar în cadrul căruia judecătorii dispuseseră eliberarea inculpatului.

Pe numele lui a fost emisă o decizie privind arestarea întrucât a luat legătura cu unul dintre martorii din acest dosar încercând să influenţeze mărturia acestuia.

Ghenosu a declarat recurs în sală, care urmează să fie judecat în termen de trei zile la Curtea de Apel Ploieşti, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova.

Florin Pârjol, în vârstă de 24 de ani, este cunoscut în mediile interlope ca o persoană deosebit de violentă şi periculoasă, fiind suspectat de comiterea mai multor infracţiuni cu violenţă, proxenetism, ultraj contra bunelor moravuri sau spălare de bani, săvârşite atât în ţară, cât şi în străinătate.

În 15 septembrie, Judecătoria Târgovişte l-a condamnat pe Ghenosu la un an închisoare pentru loviri şi alte violenţe şi la patru ani pentru tulburarea liniştii publice, contopind această pedeapsă cu alta, dată de o instanţă franceză, şi stabilind executarea a şapte ani de către acuzat.

Prin sentinţa Judecătoriei Târgovişte, Florin Pârjol a fost condamnat la un an închisoare pentru loviri sau alte violenţe şi la patru ani închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea odinii şi liniştii publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici