Focarul de Covid-19 din Sibiu a ajuns şi la angajaţii Tribunalului şi Judecătoriei: judecători, grefieri şi personal auxiliar, bolnavi

Un număr de 35 din cei 170 de angajaţi din cadrul Judecătoriei şi Tribunalului Sibiu au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus după o testare în masă în cele două instanţe. Între ei sunt judecători, grefieri, precum şi personal administrativ.

2470 afișări
Imaginea articolului Focarul de Covid-19 din Sibiu a ajuns şi la angajaţii Tribunalului şi Judecătoriei: judecători, grefieri şi personal auxiliar, bolnavi

Focarul de Covid-19 din Sibiu a ajuns şi la angajaţii Tribunalului şi Judecătoriei: judecători, grefieri şi personal auxiliar, bolnavi

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundaru, a declarat, marţi, că, după depistarea primelor cazuri de coronavirus la nivelul Tribunalului şi Judecătoriei Sibiu, s-au testat angajaţii celor două instanţe, respectiv 170 de persoane.

„Rezultatele testelor efectuate în cadrul testării de grup, precum şi cele efectuate individual ca urmare a prezentării la o unitate medicală, evidenţiază faptul că 35 de persoane au avut teste pozitive. Din cei 35 de angajaţi ai celor două instanţe fac parte judecători, grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, precum şi personal din cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ”, a spus Prundaru.

Tribunalul Sibiu şi Judecătoria Sibiu încearcă să găsească soluţii pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 în cadrul celor două instanţe, astfel încât activitatea de judecată să nu fıe afectată.

În urmă cu mai bine de o săptămână, preşedintele Tribunalului Sibiu, Liviu Anchidin, a fost depistat pozitiv la SARS-CoV-2.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici