FOCUS: Hayssam a decis răpirea jurnaliştilor de frica dosarelor economice pentru care a fost achitat (Galerie Foto)

Omar Hayssam a decis răpirea jurnaliştilor români de frica dosarelor economice relevă motivarea deciziei în cazul lui Mohammad Munaf. Între timp, într-unul dintre acestea Hayssam a fost achitat pentru că infracţiunea fie nu există, fie nu e prevăzută de lege.

51 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Hayssam a decis răpirea jurnaliştilor de frica dosarelor economice pentru care a fost achitat (Galerie Foto)

Hayssam a decis răpirea jurnaliştilor de frica dosarelor economice pentru care a fost achitat (Imagine: Mediafax Foto)

"La sfârşitul lunii ianuarie 2005, inculpatul Omar Hayssam era din ce în ce mai îngrijorat de agravarea problemelor sale judiciare, îngrijorare accentuată şi de faptul că nu reuşise să obţină o hotărâre judecătorească de punere sub interdicţie pentru cauze de alienaţie şi debilitate mintală, cu desemnarea unui curator, pentru a înlătura caracterul penal al faptelor pentru care era cercetat. Ideea răpirii jurnaliştilor români i-a venit inculpatului Omar Hayssam, după ce, în cursul lunii ianuarie 2005, a urmărit la postul de televiziune «Al-Jazeera», cazul răpirii, în Irak, a jurnalistei italiene Giuliana Sgrena. Din acel moment, conform declaraţiei lui Mohammad Munaf, inculpatul Omar Hayssam a insistat ca acesta să se ocupe de răpirea unor jurnalişti români, în Irak, propunere cu care, iniţial, nu a fost de acord", se arată în motivarea sentinţei de condamnare a lui Munaf.

GALERIE FOTO

Munaf - ghidul jurnaliştilor români răpiţi în Iark în martie 2005 - a declarat că a participat la planul răpirii de frica lui Hayssam, pe care "l-a văzut cu ochii lui ameninţându-şi partenerii de afaceri datori cu pistolul".

Mai mult decât atât "monstruozitatea lui Hayssam creşte, sirianul ocupându-se şi de nişte tranzacţii cu altceva decât apă minerală şi anume armament în zona Orientului Apropiat şi cel Mijlociu", notează documentul.

Acest lucru a fost întărit şi de procurorii Parchetului instanţei supreme, care la o audiere la Comisia juridică a Parlamentului privitoare la fuga lui Hayssam din ţară au spus că au în lucru o anchetă despre traficul de arme practicat de sirian.

Până în acest moment, din 2006 şi până în prezent Parchetul instanţei supreme nu a mai comunicat nimic în legătură cu acest dosar.

Numai că, de la momentul sentinţei dată în cazul Munaf, din 24 aprilie şi până în prezent unul dintre aceste dosare, Foresta Nehoiu s-a finalizat cu o zdrobitoare achitare. Judecătorii au apreciat fie că faptele din dosar nu există, fie că nu erau prevăzute de legea penală.

Iar dosarul Volvo, se judecă la Tribunalul Bucureşti de câţiva ani, urmând să fie reluat în 18 septembrie.

În acest caz, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îl acuză pe Omar Hayssam că, în calitate de preşedinte al grupului de firme Manhattan, a constituit o grupare criminală la care au aderat Mohamed Munaf, Mohamed Omar, Adnan Khdip şi Quasin Esse.

Sirianul este cercetat pentru înşelăciune şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, pentru fapte comise în 2002 şi care fac obiectul unui dosar penal ajuns, un an mai tîrziu, pe masa procurorilor de la Parchetul instanţei supreme.

Hayssam este acuzat că a înşelat patru firme printre care şi Volvo Truk Corporation, de la care a cumpărat în leasing 22 de capete de tractor Volvo, pe care le-a exportat ulterior în Siria şi Egipt, fără efectuarea plăţilor.

Acesta este cel de-al doilea dosar economic pe numele lui Hayssam, iar, după cum decurg lucrurile în procese cu miză, nu poate fi exclusă o soluţie blândă.

Aşa fiind, care a fost mobilul răpirii celor trei jurnalişti ?

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici