Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Dănuţ Saulea, deputat în Parlamentul României în perioada 2000-2004, în prezent expert parlamentar la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
Potrivit anchetatorilor, în 19 iunie, Saulea Dănuţ a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 50.000 de euro, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă primarul comunei Adunaţii Copăceni pentru ca acesta, în virtutea atribuţiilor de serviciu, inclusiv cele referitoare la calitatea de preşedinte al comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991, să-l pună pe denunţător în posesie cu suprafeţele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin decizie a instanţei şi să-i aprobe şi schimbul unui teren proprietate personală cu un altul aflat în administrarea Primăriei Adunaţii – Copăceni.
La data de 22 iunie 2009, inculpatul Saulea Dănuţ a primit de la denunţător suma de 3.000 USD reprezentând o primă tranşă din cea pretinsă în scopul arătat, iar în ziua de 19 august 2009 a fost prins în flagrant delict în timp ce primea de la denunţător o nouă tranşă, respectiv 15.000 USD.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 19 august 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore. La data de 20 august 2009, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura arestării preventive a inculpatului Saulea Dănuţ pe termen de 29 de zile.