Fostul preot Daniel Corogeanu reclamă la CEDO încălcarea dreptului la un proces echitabil

Fostul preot Daniel Corogreanu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru uciderea măicuţei Irina Cornici în urma unui ritual de exorcizare, a formulat, prin avocata sa, o sesizare de admisibilitate la CEDO prin care cere să se constate încălcarea dreptului la un proces echitabil în România.

470 afișări
Imaginea articolului Fostul preot Daniel Corogeanu reclamă la CEDO încălcarea dreptului la un proces echitabil

Fostul preot Daniel Corogeanu reclamă la CEDO încălcarea dreptului la un proces echitabil

Avoca fostului preot, Maria Vasi, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că în sesizarea de admisibilitate adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), fostul preot solicită să se constate că pe parcursul procesului său din România s-au încălcat articolele 2 şi 6 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta a precizat că cererea înaintată CEDO este una iniţială, faţă de care instanţa de la Strasbourg va spune dacă este admisibilă sau nu o acţiune ulterioară.

"În principal am mers pe articolele 2 şi 6 ale Convenţiei Europene. Referitor la articolul 2, lipsa unei anchete adecvate privind cauzele morţii Irinei Cornici, pentru că articolul 2 garantează dreptul la viaţă şi dreptul de a avea parte de o îngrijire corespunzătoare din partea instituţiilor statului, spitalele, potrivit normelor interne. Dacă se produce decesul, există dreptul de a avea o anchetă efectivă cu privire la cauzele care au determinat decesul", a declarat avocata Maria Vasi.

Aceasta a explicat că lui Daniel Corogeanu i s-a încălcat de la bun început dreptul la o anchetă riguroasă, deoarece atunci când legiştii au efectuat expertiza medico-legală, ancheta penală nu era încă începută. Astfel, potrivit avocatei, expertiza medico-legală s-a făcut dintr-o cu totul altă latură decât cea penală, deoarece nu a existat un procuror care să coordoneze obiectivele respectivei expertize.

Apărătoarea fostului preot de la Mănăstirea Tanacu a mai spus că din această cauză, în opinia sa, expertiza medico-legală ce a stat la baza cazului penal este nulă şi că cercetarea penală nu s-a făcut în amănunt.

"Noi am contestat de la bun început modul în care au fost efectuate expertizele medico-legale, mai precis faptul că ele au fost făcute înainte de sesizarea procurorului şi după acelea (expertize - n.r.), tot ce s-a luat în discuţie ulterior, ca date medico-legale, s-a luat din acele acte medicale. Astfel o nulitate absolută nu poate fi confirmată. Problema este că expertizele nu au fost făcute la cererea procurorului sau cu obiectivele stabilite de el. Aceste greşeli nu sunt numai forme. Dacă ei aşteptau sesizarea procurorului şi prezenţa procurorului în lucrări, sunt convinsă că obiectivele erau mult mai complexe, că astfel puteau fi constatate anumite date certe cu privire la cauzele decesului, ce ar fi dus la un alt rezultat al expertizei şi implicit la o reflectare reală a ceea ce s-a întâmplat", a mai spus Maria Vasi.

Potrivit avocatei, vina în acest caz nu trebuie aruncată în mod exclusiv doar asupra fostului preot şi a celor patru măicuţe. Aceasta a susţinut că se ştia că măicuţa Irina Cornici era bolnavă şi că nu a fost niciodată tratată adecvat în unităţile medicale din România.

"Nu pot reţine condamnarea lor exclusivă pentru cauzarea decesului, în condiţiile în care statul ştia foarte mult cum au decurs lucrurile şi care au fost momentele iniţiale, când ea (Irina Cornici - n.r.) a apelat la spitale şi cum au tratat spitalele această problemă, aşa că nu mi se părea corect să fi reţinut culpa exclusivă pe părinte şi pe cele patru maici", a adăugat apărătoarea lui Daniel Corogeanu.

Ea a explicat că atâta vreme cât nu s-a făcut o anchetă penală riguroasă, clientul său nu s-a putut bucura nici de un proces echitabil, aşa cum prevede articolul 6 al Convenţiei Europene.

Fostul preot Petru Daniel Corogeanu a fost condamnat la şapte ani de închisoare, după ce a supus-o unui ritual de exorcizare pe Irina Cornici, la Mănăstirea "Sfânta Treime" din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici