Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, reţinut de DNA

Aristotel Căncescu a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore de procurorii DNA sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov urmând a fi prezentat joi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.

2001 afișări
Imaginea articolului Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, reţinut de DNA

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, reţinut de DNA

Aristotel Căncescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, este acuzat de procurorii DNA de luare de mită (3 fapte) şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov va fi prezentat joi Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pe Claudiu Coman, la data faptelor consilier judeţean, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

Totodată, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Emil Cirică, la data faptei director al Direcţiei investiţii, urbanism şi amenajarea teritoriului, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Petru Ispas, la data faptei administrator public al judeţului Braşov, pentru de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Aurelia Popescu, la data faptei director economic executiv în cadrul Consiliului Judeţean Braşov, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Răzvan Iosif, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

"În contextul campaniei electorale din anul 2012, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani şi alte foloase, constând în suma totală de 105.000 lei şi angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenţiei Judeţene de Dezvoltare Durabilă, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziţii sigur eligibile pe lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean Braşov. Una dintre cele trei persoane este şi inculpatul Coman Claudiu care, la acea vreme, era şef de campanie electorală şi consilier judeţean. În această calitate, inculpatul Coman Claudiu a primit de la una dintre viitoarele candidate la funcţia de consilier judeţean, în biroul său din cadrul CJ Braşov, suma de 50.000 leiŢ, potrivit DNA.

Banii respectivi au fost predaţi casieriei partidului, fără documente, fiind utilizaţi pentru materiale electorale, consecinţa fiind alegerea celor trei persoane în funcţia de consilier judeţean.

"În aceleaşi circumstanţe, în perioada 2012-2013, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, cu încălcarea prevederilor legale şi la cererea inculpatului Coman Claudiu, a dat dispoziţii pentru întocmirea formală a cinci referate pe care ulterior le-a aprobat. Referatele respective au fost semnate în prealabil şi de suspecţii Cirică Cristian Emil, Popescu Aurelia şi Ispas Radu Petru. Prin intermediul acestor documente, inculpatul a justificat trei dispoziţii pe care le-a dat ulterior şi iniţierea şi adoptarea unor hotărâri pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului.

Astfel, sub pretextul achiziţiei de softuri educaţionale/servicii, a fost aprobată suma de 675.000 lei. Ulterior, Claudiu Coman a cerut unui num[r de 15 primari din judeţ (de aceeaşi orientare politică) să formuleze cereri prin care să solicite alocarea de sume de bani din fondul de rezervă pentru achiziţia de softuri educaţionale, lucru pe care aceştia din urmă l-au şi făcut.

"După formularea acestor cereri, între societatea administrată în fapt de suspectul Iosif Razvan şi primăriile respective sau direct cu şcolile din aceste localităţi, au fost încheiate contracte pentru furnizarea de cursuri, în speţă tutoriale Windows, Word, Excel, Power Point, navigare internet, sub forma unor pachete cu CD-uri, a căror valoare a totalizat suma de 675.000 de lei. În unele cazuri au fost încheiate contracte fără ca unităţile de învăţământ sau primările să deţină calculatoare şi, în plus, softurile vândute nu erau licenţiate sau avizate de Ministerul Educaţiei ca fiind corespunzătoare programei de învăţământ pentru ciclul gimnazial. Ulterior, societatea furnizoare a softurilor, după scăderea cheltuielilor făcute (aproximativ 10.000 lei pentru fiecare contract, plus diverse comisioane), a retras restul de bani în numerar, în mai multe tranşe", susţin procurorii.

Banii au fost apoi remişi lui Claudiu Coman. Acesta a folosit 86.000 de lei pentru a-şi asigura locul pe o poziţie sigur eligibilă pe lista candidaţilor pentru Consiliul Judeţean Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici