Fostul şef al Bancorex Răzvan Temeşan pierde procesul cu BCR, în care cerea peste 4,5 milioane de euro

Fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan a pierdut, irevocabil, procesul în care a cerut să primească de la Banca Comercială Română (BCR) peste 4,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă drepturile salariale din momentul în care acesta a fost concediat.

494 afișări
Imaginea articolului Fostul şef al Bancorex Răzvan Temeşan pierde procesul cu BCR, în care cerea peste 4,5 milioane de euro

Razvan Temesan (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

În primă instanţă, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză lui Temeşan, însă hotărârea a fost contestată de reprezentanţii BCR.

"Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Banca Comercială Română SA. Respinge ca neîntemeiate pretenţiile din acţiune privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a: -drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009-09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; - contravalorii dobânzii legale aferente; - daunelor morale", a decis, joi, Curtea de Apel Bucureşti, care a analizat recursul băncii.

De asemenea, judecătorii a respins, ca neîntemeiat, solicitarea lui Temeşan de a se constata calitatea sa de salariat pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general executată în cadrul Bancorex.

În septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a obligat BCR să-i plătească lui Răzvan Temeşan drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 de euro lunar.

Mai mult, prin aceeaşi hotărâre, instanţa obliga BCR să-i plătească lui Temeşan daune morale în cuantum de 100.000 de euro.

Decizia Tribunalului Capitalei nu a fost definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care i-a dat câştig de cauză instituţiei bancare.

În 2011, Răzvan Temeşan a mai câştigat un proces cu BCR, banca fiind obligată să îi plătească acestuia 625.000 de euro, sumă ce reprezintă drepturile sale băneşti aferente perioadei cuprinsă între 7 aprilie 2005 şi 31 decembrie 2007. Tot banca a fost obligată de instanţă să-i plătească atunci lui Temeşan 30.000 de euro, daune morale.

Răzvan Temeşan a fost preşedinte al Bancorex între 1992 şi 1997.

În 1999, statul a preluat împrumuturile neperformante ale Bancorex, iar BCR a absorbit restul activităţilor băncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici