Fratele lui Radu Mazăre: Nu se mai raportează la Beciul Domnesc, ci la puşcăria din Madagascar / Fostul edil vrea să scrie la revista închisorii

Fratele lui Radu Mazăre, Mihai, s-a prezentat, vineri, la Penitenciarul Rahova pentru a-i aduce mâncare, acesta declarând că fostul edil este mulţumit de condiţiile din detenţie, spre deosebire de cele din Madagascar şi intenţionează să scrie la revista închisorii şi să iasă la muncă.

1438 afișări
Imaginea articolului Fratele lui Radu Mazăre: Nu se mai raportează la Beciul Domnesc, ci la puşcăria din Madagascar / Fostul edil vrea să scrie la revista închisorii

Fratele lui Radu Mazăre: El nu se mai raportează la Beciul Domnesc, ci la puşcăria din Madagascar

„E foarte mulţumit, eu pot să zic chiar încântat de cum l-au primit oamenii, personalul din penitenciar îl tratează corect şi foarte amabil, bănuiesc că nu neapărat cu el, ci se întâmplă lucrul acesta cu toată lumea. Ştiţi bancul acela cu rabinul când a venit un evreu la rabin nemulţumit că nu mai are loc în casă şi i-a zis rabinul: Bagă şi oaia, bagă şi capra şi vii peste o săptămână. Când s-a întors la rabin a zis: Vai de mine ce greu e, acum scoate animalele din casă şi vino după aia peste o săptămână. Şi când s-a întors la rabin a zis: Vai, ce bine e acum fără animale. Aşa şi el este cu puşcăria Rahova, faţă de Madagascar. Deci mi-a mai povestit nişte lucruri de acolo şi, într-adevăr, ce se întâmplă aici este un vis”, a spus fratele lui Radu Mazăre, Mihai, la ieşirea din Penitenciarul Rahova.

Acesta a relatat, în câteva cuvinte, ce i-a povestit fostul primar al Constanţei că a trăit în închisoarea din Madagascar.

„De exemplu, cum i-au scos să îi măsoare şi să îi cântărească. Au făcut un şir lung de 40 de persoane, i-a dus pe un hol, i-a aliniat şi stăteau pe un hol îngust care, pe margine, avea două rigole. De fapt, stăteau pe rigole, iar prin rigolelerespective curgea apa menajeră de la toaletă, din toată puşcăria. Au stat aşa 3 ore şi jumătate, i-au aşezat pe vine şi îi ridicau pe rând: îl ducea, îl măsura, îl trecea la loc pe vine, în mediul de acolo. Sunt multe lucruri de care mi-a povestit şi care sunt groaznice”, a mai spus Mihai Mazăre.

Potrivit sursei citate, Radu Mazăre vede cu alţi ochi penitenciarele din România.

„I-au schimbat un pic sistemul de referinţă. Acum nu se mai raportează la nivelul Beciului domnesc, ci se raportează la nivelul puşcăriei de acolo (din Madagascar, nr.). Când a ajuns aici (la Rahova, n.r.) i s-a părut că sunt condiţii foarte bune: aici are duş, lucruri pe care nici nu le visa acolo. (...) Intenţionează, când termină carantina şi o să îi permită regulamentul, să scrie la revista penitenciarului şi o să facă cerere să iasă la muncă”, mai spune Mihai Mazăre.

Fostul primar al Constanţei, este încarcerat la Penitenciarul Rahova, în perioada de carantină de 21 de zile. După trecerea acestei perioade, autorităţile urmează să decide unde va executa Radu Mazăre perioada de 9 ani de închisoare, sentinţă definitivă la care a fost condamnat în dosarul terenurilor şi plajelor din Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici