FSLI: Bacalaureatul profesional este necesar, dar e o cârpeală de moment. Trebuie gândit altfel

Bacalaureatul profesional este necesar, însă el este rezultatul unei soluţii de moment, a unei "cârpeli" care va trebui regândită, astfel încât să se ajungă la bacalaureatul diferenţiat, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu.

510 afișări
Imaginea articolului FSLI: Bacalaureatul profesional este necesar, dar e o cârpeală de moment. Trebuie gândit altfel

FSLI: Bacalaureatul profesional este necesar, dar e o cârpeală de moment, trebuie gândit altfel (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Preşedintele FSLI crede că, având în vedere rezultatele din ultimii ani de la bacalaureat, mulţi elevi vor saluta această formă de examen, mai ales că cei care vor dori, vor putea da ulterior şi examenul normal.

Totodată, Simion Hancescu a spus că este posibil ca bacalaureatul profesional să reducă numărul tinerilor care intră în şomaj, acestora fiindu-le mai uşor să-şi găsească un loc de muncă.

Pe de altă parte, preşedintele FSLI cataloghează acest tip de bacalaureat ca fiind "cârpeală de moment".

"Lucrurile trebuie gândite altfel, ca să se ajungă la acel bacalaureat diferenţiat ca peste tot în lume. A fost o soluţie de moment pentru a mai drege situaţia neplăcută din ultimii doi ani", a explicat Hancescu.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, luni, că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi prezentată Ordonanţa de Urgenţă privind bacalaureatul profesional, proiect care ar putea fi aprobat săptămâna viitoare.

Ecaterina Andronescu a afirmat că bacalaureatul profesional reprezintă "permisul pentru intrarea pe piaţa muncii" şi o şansă pentru cei care nu vor să meargă spre învăţământul superior.

"Miercuri, vom prezenta în şedinţa de Guvern proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind bacalaureatul profesional, care se află pe traseu la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Justiţiei. Bacalaureatul profesional este permisul pentru intrarea pe piaţa muncii şi este o şansă pentru cei care nu vor să meargă spre învăţământul superior. Este o formă deschisă de învăţământ, în sensul în care un tânăr care a susţinut Bac-ul profesional se răzgândeşte şi doreşte să se îndrepte spre învăţământul superior, acest lucru este posibil", a spus Andronescu.

Potrivit ministrului Educaţiei, bacalaureatul profesional ar trebui să îi ajute pe elevi "să devină proprii lor stăpâni, să îşi deschidă mici afaceri de familie".

Ministrul Educaţiei speră ca OUG privind bacalaureatul profesional să treacă prin Guvern "săptămâna viitoare".

"După mesajele pe care le primesc de la elevi, este o aşteptare mai mare decât mi-aş fi imaginat pentru această formulă de bacalaureat", a adăugat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, declara recent că a decis redactarea unei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului privind bacalaureatul profesional, după ce a constatat că prin procedura parlamentară măsura nu ar intra în vigooare în timp util.

Preşedintele Traian Băsescu ceruse reexaminarea Legii care introduce bacalaureatul profesional, în sensul eliminării dispoziţiilor prin care se reglementează această formă de examen, susţinând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului pentru anul viitor.

Preşedintele afirma că pentru competitivitatea educaţională a României este nevoie de stabilitate şi predictibilitate în arhitectura sistemului educaţional şi, concomitent, de intervenţie pe proces educaţional - calitatea cadrelor didactice, relaţia cu angajatorii - şi pe conţinuturi - programa şcolară, practica.

Premierul Victor Ponta i-a cerut însă ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să susţină în continuare în Parlament adoptarea legii care introduce bacalaureatul profesional, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu "îşi mai doreşte din când în când să fie prim-ministru".

Deputaţii din Comisia de învăţământ au decis menţinerea bacalaureatului profesional prin Ordonanţa de Urgenţă 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici