Gabriela Firea. Nu renunţăm la terenul pentru construirea Spitalului Metropolitan/ Vom construi un spaţiu de cazare pentru părinţii ai căror copii sunt la tratament

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) nu va renunţa la adresa din Pipera unde vrea să construiasă Spitalul Municipal – teren al cărui transfer la PMB a fost respins de CGMB.

735 afişări
Imaginea articolului Gabriela Firea. Nu renunţăm la terenul pentru construirea Spitalului Metropolitan/ Vom construi un spaţiu de cazare pentru părinţii ai căror copii sunt la tratament

Gabriela Firea. Nu renunţăm la terenul pentru construirea Spitalului Metropolitan

„Am semnale că la următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din februarie, şi cei din opoziţie vor vota pentru Spitalul Metropolitan (...) Nu renunţăm la această adresă. Spitalul Metropolitan nu va fi doar încă un spital ci va fi cel mai mare spital din Capitală, dotat la standarde europene”, a precizat, vineri, primarul general, Gabriela Firea.

Precizările edilului în ceea ce priveşte adresa spitalului vin după ce, la ultima şedinţa a CGMB, consilierii au votat împotriva trecerii unui teren de la RATB diret la PMB – teren pe care municipalitatea vrea să construiască Spitalul Metropolitan, aflat în Pipera. De asemenea, prmarul general a argumentat din nou decizia de a se construi spitalul în aceea zonă prin vecinătatea cu aeroportul sau autostrada.

Pe lângă Spitalul Metropolitan, care, potrivit edilului, va costa 300 de milioane de euro, bani din bugetul local, PMB vrea să mai construiască alte două spitale, unul în sectorul 3, altul în sectorul 6 din Capitală.

„Pentru anul acesta este vorba de un buget record, dublu, de 111 milioane de euro, sume investite în toate cele 19 spitale din administrarea PMB.Din această sumă va exista o sumă importantă sumă importantă pentru construirea a trei spitale noi: metropolitan, î nordul Capitalei, cu 1.500 de paturi. Alte două spitale vor fi construite astfel: unul în sectorul 3, care va deservi şi cetăţenilor din sectorul 2, dar şi un spital în sectorul 6, care să poată fi folosit şi de către cetăţenii sectorului 5”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

De asemenea, prezent la aceeaşi conferină, primarul sectorului 1, Daniel Todorache, a declarat că în sectorul 1 va mai fi construit un spital care va prelua, în principal, pacienţii cu arsuri.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că în bugetul de 111 miloane de euro pentru cele 19 spitale municipale este prevăzută şi construirea unui spaţiu de cazare pentru părinţii care au copii bolnavi.

„Chiar ieri am semnat 17 din cele 19 contracte de management pentru spitalele municipale şi aş vrea să dau cîteva exemple de investiţii. Se va extinde şi se va moderniza Spitalul unic de copii, Victor Gomoiu, proiect pentru finanţarea căruia am alocat suma de 7 milioane de euro. De asemenea, am pevăzut suma necesară pentru întocmirea studiului de fezabilitate penru reabilitatrea clădirii vechi a spitalului Victor Gomoiu, în care va fi amenajat un centru de excelenţă în oncologie pediatricată. În paralel, vom construi un spaţiu de cazare pentru părinţii ai căror copii sunt la tratament”, a precizat Gabriela Firea

Primarul general, Gabriela Firea, s-a întâlnit, vineri, cu managerii spitalelor din administraţia ASSMB, unul dintre aspectele menţionate în cadrul discuţiilor fiind achiziţionarea a 300 de locuinţe de serviciu pentru personalul medical.

"Pentru că ne dorim să avem în Bucureşti, alături de noi, şi medicii tineri care îşi doresc să lucreze şi să se perfecţioneze în Capitală, am alocat anul acesta 15 milioane de euro pentru achiziţionarea a aproximativ 300 de locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale. Alte sume importante au fost alocate pentru demararea proiectelor de construcţie a Spitalului Metropolitan, precum şi a altor două spitale în sectoarele 3 şi 6, zone deficitare în Bucureşti în acest sens", a adăugat Firea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici