GALERIE FOTO Peste 1.000 de participanţi la Crosul „Gabriela Szabo”. Printre cei prezenţi, ministrul de Interne

Peste 1.000 de concurenţi au participat, sâmbătă, la Bistriţa, la Crosul „Gabriela Szabo Runfest", care a ajuns la ediţia a XII – a. La cros au luat parte şi multipla campioană, dar şi ministrul de Interne, Carmen Dan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

394 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO Peste 1.000 de participanţi la Crosul „Gabriela Szabo”. Printre cei prezenţi, ministrul de Interne

GALERIE FOTO Peste 1.000 de participanţi la Crosul „Gabriela Szabo”. Printre cei prezenţi, ministrul de Interne

Peste 1.000 de persoane au luat startul sâmbătă, la crosul care îi poartă numele fostei atlete Gabriela Szabo, alergătorii înscriindu-se la cele 12 curse.

„Primii participanţi care vor lua startul sunt cei înscrişi la traseele de 4 şi 10 kilometri, desfăşurate în inima localităţii. La ora 12:00 e rândul concurenţilor înscrişi la traseul de 2 kilometri să plece în curse.Toţi concurenţii se vor bucura de câte o medalie de Finisher, la finalul curselor, şi vor putea să îşi descarce diplomele de participare online. Câştigătorii competiţiei Gabriela Szabo Runfest, ediţia a XII-a, vor fi răsplătiţi cu medalii, diplome, cupe şi premii în bani" anunţă organizatorii.

La eveniment a fost prezentă şi Gabriela Szabo, alături de soţul ei, Zsolt Gyongyoss, dar şi ministrul de Interne, Carmen Dan.

„Este o competiţie care rezistă de atâta timp şi vă spun cu toată sinceritatea că rezistă datorită faptului că este susţinută de autorităţile locale. Peste tot în lume autorităţile se implică în astfel de acţiuni de promovare a mişcării sportive. În România ideea e să ne ducem mai mult spre partea de dezvoltare a acestei frumoase culturi de masă şi să implicăm câţi mai mulţi oameni care iubesc mişcarea şi sportul să îşi petreacă prima parte a zilei alături de noi. Pentru acest lucru vreau să le mulţumesc. Cred că astăzi avem datoria să dezvoltăm acest sport de masă. Întotdeauna acasă este foarte frumos şi de fiecare dată când mă întorc acasă vântul bate altfel, şi oamenii au o altă mimică, o altă frumuseţe, o altă bunătate faţă de ce descopăr eu prin ţară” a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gabriela Szabo.

A XII-a ediţie a concursului Gabriela Szabo Runfest este organizată de Primăria Municipiului Bistriţa şi de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Atletism Bistriţa-Năsăud.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici