GALERIE FOTO Unsprezece oameni ai străzii sunt angajaţi cu forme legale la o fermă din judeţul Timiş

Unsprezece persoane care au locuit pe stradă sau în centre de plasament lucrează la o fermă din judeţul Timiş, care le oferă locuinţă, o masă caldă şi salariul minim pe economie, pentru unii dintre beneficiari ferma fiind prima şi singura casă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3288 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO Unsprezece oameni ai străzii sunt angajaţi cu forme legale la o fermă din judeţul Timiş

GALERIE FOTO Unsprezece oameni ai străzii sunt angajaţi cu forme legale la o fermă din judeţul Timiş

Ferma a fost deschisă, în anul 2008, în localitatea Bacova, judeţul Timiş, de către Federaţia Caritas, cu scopul de a veni în sprijinul oamenilor fără adăpost. Federaţia, un ONG iniţiat de Episcopia Romano-Catolică din Timişoara, a realizat ferma din donaţii venite în special din afara ţării, după ce a transformat halele fostului CAP din localitate în ateliere, moară sau adăposturi pentru porci sau vaci.

De asemenea, au fost construite în interiorul fermeii şi două case, în care pot fi cazate 16 persoane.

Herbert Grun, preşedintele Federaţiei Caritas, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în această fermă, unică la nivel naţional, s-au investit sute de mii de euro, fiind construită ca un „centru de reinserţie socio-profesională” destinat oamenilor fără adăpost.

“Ideea de a realiza acest centru ne-a venit după ce, în cadrul unui proiect derulat la azilul de noapte din Timişoara al Federaţiei Caritas, copiii au fost întrebaţi ce-şi doresc cel mai mult, iar majoritatea spuneau că o casă. Azilul este deschis tot anul, dar, totuşi, oamenii fără adăpost şi-ar fi dorit să aibă camera lor, un loc căruia să-i spună acasă şi atunci ne-am gândit să realizăm ferma din Bacova. Cei unsprezece beneficiari, care au locuit pe stradă, în centre de plasament, sunt mulţumiţi de condiţiile de la fermă, sunt mulţumiţi că au unde să stea. Ferma este familia lor, aici e casa lor”, a declarat Herbert Grun.

În prezent, la ferma din Bacova lucrează unsprezece persoane şi toate au carte de muncă, primesc salariul minim pe economie, o masă caldă la prânz, o pâine şi o jumătate de litru de lapte în fiecare zi, iar cazarea este gratuită.

“Majoritatea beneficiarilor sunt de şapte-opt ani la fermă, semn că le place, s-au obişnuit cu viaţa de aici. Sunt şi oameni fără adăpost care ajung în fermă şi pleacă după câteva luni sau săptămâni, pentru că nu se pot obişnui. Noi avem o regulă, cine pleacă de la fermă, nu se mai poate întoarce. Evident că am făcut şi câteva excepţii, suntem oameni”, spune, zâmbind, Reiner Oster.

La ferma din Bacova, toată lumea are o ocupaţie, fiecare dintre cei unsprezece beneficiari având sarcini precise în fostele hale ale CAP-ului.

Nicolae Aldescu, îmbrăcat într-o salopetă galbenă, şi este ocupat cu hranitul celor 15 vaci. Are 54 de ani şi se află în fermă de cinci ani, alături de fiica lui. Înainte de a ajunge la Bacova, a locuit cu Mădălina, fiica lui de 14 ani, în subsolul unei clădiri din Timişoara. Nu îi place să vorbească despre trecutul lui şi despre cum a ajuns pe stradă.

“Nu sunt mândru că am ajuns pe stradă, nu sunt mândru că sunt aici. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că eu şi fiica mea avem un acoperiş deasupra capului, am un loc de muncă sigur”, spune Nicolae Aldescu.

Peste drum de hală în care se află vacile sunt patru bărbaţi, doi mai tineri, doi mai în vârstă, care iau dintr-o remorcă lemne pentru foc şi le aranjează în spatele altei hale, după ce le-au tăiat cu circularul.

Cel mai glumeţ, Ioan Lomora, are 65 de ani, şi a ajuns la ferma din Bacova în urmă cu un an, după ce casa i s-a prăbuşit.

“Pe 16 mai 2017, ies la pensie. Apoi, pensia şi lopata”, glumeşte Ioan Lomora.

O altă hală a fostului CAP din Bacova a fost transformată în moară, în care sunt măcinate chiar şi 100.000 de kilograme de făină, în fiecare an. Asta după ce cele unsprezece persoane care locuiesc la centrul din Bacova muncesc din primăvară până toamna 230 de hectare de pământ, pe care le cultivă, în principal, cu grâu şi porumb. Făina măcinată la moară este trimisă la brutăriile din zonă, care oferă, în schimb, pâine, Federaţiei Caritas. Pâinea, dar şi laptele vacilor din fermă ajung atât la beneficiarii fermei din Bacova, dar şi la oamenii nevoiaşi care primesc o masă caldă zilnic la cantina socială a federaţiei, din Timişoara.

 

 

Într-o altă hală a fermei din Bacova, lucrează Aurel Popovici, în vârstă de 29 de ani, care a ajuns la fermă după ce a fost nevoit să părăsească centrul de plasament din Recaş, iar apoi a stat în Timişoara.

Aurel este cel mai priceput meseriaş din atelierul de tâmplărie, unde realizează paleţi de unică folosinţă, ce ajung la o firmă din Timişoara care produce cabine de duş.

“Merge treaba bine şi aici e foarte bine. Dacă-ţi vezi de treabă, stai mult şi bine aici. Înainte să ajung la fermă, am încercat să mă angajez, dar doar la negru, pentru că nu aveam nicio calificare. Acum, ştiu o meserie”, spune Aurel, cu mândrie.

Ultima hală a fostului CAP din Bacova a fost transformată în adăpost pentru porci. În total, sunt peste 100 de porci, pe care îi îngrijeşte Rodica Cojocaru, în vârstă de 63 de ani, care se află în fermă aproape de când s-a deschis, ea ajungând aici după ce a fost dată afară de la stâna unde lucra.

Federaţia Caritas deţine, în vestul ţării, 23 de centre prin care încearcă să ajute comunitatea, în care lucrează peste 200 de angajaţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici