George Scutaru, aflat sub control judiciar, a fost la Secţia 5 Poliţie

George Scutaru a fost, marţi dimineaţă, la Secţia 5 Poliţie, unde trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână, potrivit obligaţiilor stabilite în cadrul măsurii controlului judiciar, dispusă în cazul său în dosarul în care este acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare a banilor.

392 afișări
Imaginea articolului George Scutaru, aflat sub control judiciar, a fost la Secţia 5 Poliţie

George Scutaru (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Fostul consilier prezidenţial pentru securitate naţională George Scutaru a ajuns la Secţia 5 Poliţie în jurul orei 09.00. Conform programului stabilit în cadrul măsurii controlului judiciar, George Scutaru trebuie să se prezinte la Secţia 5 Poliţie în zilele de marţi, la ora 09.00, şi joi, la ora 11.00.

În timpul controlului judiciar, George Scutaru are interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu anumite persoane nominalizate de anchetatori. De asemenea, George Scutaru trebuie să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.

George Scutaru este sub control judiciar pentru 60 de zile, începând din 3 aprilie, în dosarul în care este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în anul 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală, denunţătoare în cauză, a pretins şi primit aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, de la o persoană care i-a cerut să o ajute în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren din municipiul Buzău.

Din banii primiţi, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-ar fi dat lui Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid, suma de 170.000 de euro, "provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian", susţin procurorii.

"Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunţător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008", au scris procurorii în ordonanţa prin care s-a dispus măsura controlului judiciar.

DNA a precizat că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Potrivit unor surse judiciare, George Scutaru este cercetat într-un dosar în care este vizat Cristinel Bîgiu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău. Bîgiu este suspectat că, în perioada în care a fost prefect al judeţului Buzău, ar fi luat mită pentru a interveni la alte persoane cu funcţii de conducere în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unor terenuri din municipiul Buzău.

În acest dosar, fostul ministru al Internelor Cristian David este acuzat că în 2008 ar fi primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu.

Procurorii arătau că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, directorul de cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.

George Scutaru, fost lider al deputaţilor PNL, a fost jurnalist până în 1998, când a devenit consilier al preşedintelui ApR, Teodor Meleşcanu, formaţiune politică la care şi-a depus şi adeziunea. În 2001, Scutaru devine membru al PNL, în urma fuziunii cu ApR, şi obţine în 2002 funcţia de preşedinte al Biroului Politic Teritorial PNL Buzău. Din 2010 şi până anul acesta a condus organizaţia judeţeană a PNL Buzău. Scutaru a deţinut trei mandate consecutive de deputat şi s-a specializat în probleme de securitate, după ce a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti.

În decembrie 2014, George Scutaru a fost numit de Klaus Iohannis în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională.

În 6 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui George Scutaru, şeful statului spunând că acesta a demisionat din motive personale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici