Gheorghe Dincă este acord cu prelungirea arestului preventiv. Avocat: Nici nu a vrut să discute

Gheorghe Dincă este de acord cu prelungirea arestului preventiv, care s-a discutat joi la Tribunalul Bucureşti deoarece îşi asumă faptele pe care a spus că le-a săvârşit, a anunţat avocatul acestuia, Claudiu Lascoschi.

541 afișări
Imaginea articolului Gheorghe Dincă este acord cu prelungirea arestului preventiv. Avocat: Nici nu a vrut să discute

Gheorghe Dincă este acord cu prelungirea arestului preventiv. Avocat: Nici nu a vrut să discute

Tribunalul Bucureşti a discutat, joi prelungirea arestului preventiv pentru Gheorghe Dincă, magistraţii urmând să pronunţe soluţia.

„Nu a făcut declaraţii (Dincă, în sala de judecată, n.r.), ci s-a declarat de acord cu prelungirea măsurii arestării preventive. El îşi asumă faptele, e normal să procedeze în acest mod, cel puţin din punctul lui de vedere”, a declarat Claudiu Lascoschi.

Acesta a mai precizat că a vorbit foarte puţin cu Gheorghe Dincă.

„L-am întrebat ce poziţie procesuală va avea în raport de propunere de arestare. A spus că este de acord cu ea, indiscutabil, nici nu a vrut să discute de altceva. L-am întrebat dacă e sigur: «Cum, sigur că-s sigur»”, a completat avocatul.

Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămăşiţe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.

Rămăşiţele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici