Grecia şi Bulgaria, principalele destinaţii turistice ale românilor, cu autocarul. La ce preţuri ajung pachetele de vacanţă

Thassos, Riviera Olimpului (Paralia Katerini, Olympic Beach, Platamonas, Nei Pori), Halkidiki şi litoralul bulgăresc rămân principalele destinaţii turistice ale românilor operate cu autocarul, conform charterbus.ro, prima platformă de rezervări online din România pentru transportul în sistem charter.

1128 afişări
Imaginea articolului Grecia şi Bulgaria, principalele destinaţii turistice ale românilor, cu autocarul. La ce preţuri ajung pachetele de vacanţă

Grecia şi Bulgaria, principalele destinaţii turistice ale românilor, cu autocarul. La ce preţuri ajung pachetele de vacanţă

După părerile turiştilor transportaţi de Corali Holidays şi al rezervărilor de cazare, destinaţia numărul unu în ultimii trei ani este insula Thassos. Pe locul doi se află fostul număr 1 - Paralia Katerini, iar pe locul trei, Halkidiki - braţul Kasandra.

Pentru Bulgaria, cei mai mulţi turisti aleg Nisipurile de Aur, datorită apropierii de graniţa cu România şi a varietăţii ofertei de cazare. Urmează, ca număr de turişti, Sunny Beach şi apoi Albena.

Cei mai mulţi turişti vin din Braşov şi din oraşele învecinate. Pe al doilea loc se situează Bucureştiul, pentru destinatiile din Grecia şi respectiv Ploieştiul ,pentru Bulgaria.

60% dintre turiştii care călătoresc în Grecia aleg locaţii tip studiouri şi apartamente de vacanţă (self catering) pe destinaţiile principale. Tarifele pachetelor (cazare + transport) pe astfel de locaţii variază, în funcţie de sezon, între 115 şi 245 de euro/persoană, minus reducerile de early booking aplicabile în funcţie de data rezervării şi care ajung până la 30%.

În ultimii ani, s-au înmulţit vacanţele care se întind pe două săptămâni şi apar tot mai frecvent chiar şi cele de trei săptămâni.

Pentru Bulgaria, o pondere covârşitoare o au rezervările pentru locaţii care oferă servicii all inclusive, iar hotelurile cele mai solicitate sunt cele de 4 stele. În comparaţie cu Grecia însă, în ultimii ani se observă o tendinţă de scurtare a vacanţelor, durata medie a acestora fiind de 4-5 nopţi. Acest lucru este posibil datorită frecvenţei curselor cu autocarul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici