VIDEO  Greva din Educaţie continuă toată săptămâna. Sindicaliştii au respins oferta Guvernului, dar se mai negociază. Cu profesorii în stradă, rotativa Coaliţiei se amână

Greva din Educaţie va continua joi, zi în care este aşteptat răspunsul sindicaliştilor la oferta făcută de Guvern: acordarea unor carduri cu o valoare de 2.500 de lei, sumă alocată în două tranşe.

4689 afișări
Imaginea articolului Greva din Educaţie continuă toată săptămâna. Sindicaliştii au respins oferta Guvernului, dar se mai negociază. Cu profesorii în stradă, rotativa Coaliţiei se amână

Profesorii, în Piaţa Victoriei FOTO: Facebook Federaţia Sinficatelor din Educaţia „Spiru Haret”

UPDATE 19:00 Sindicatele din educaţie cer majorarea veniturilor cu 25%

„Astăzi le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a veniturilor cu 25%. Sunt liberi să îşi facă calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat ca şi garanţie că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare”, a declarat liderul Federaţiei ”Spiru Haret”, Marius Nistor.

Acesta a adăugat că sindicatele au făcut „o prezentare” a poziţiei lor, iar autorităţile rămân să analizeze şi să răspundă.

De asemenea, sindicaliştii au respins voucherele acordate profesorilor.

UPDATE 16:30 Greva dascălilor dă planurile guvernanţilor peste cap. Ce spune Iohannis

UPDATE 16:00 Profesorii care protestează în faţa Guvernului au ajuns la Parlament

UPDATE 15:30 Nouă rudă de negocieri Guvern - sindicate din Educaţie, joi, la ora 16:00

„Guvernul României a invitat reprezentanţii sindicatelor din educaţie la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea, la care participă echipa de negociere formată din secretarul general al Guvernului, miniştrii Educaţiei, Finanţelor, Muncii şi Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria”, transmite Executivul.

UPDATE 12:30 Propunerea Guvernului nu a fost acceptată de grevişti, iar protestul început luni continuă

Sindicaliştii din Educaţie au anunţat miercuri seara, la finalul negocierilor cu Guvernul, că oferta făcută de Executiv va ajunge în cursul nopţii la toţi sindicaliştii din ţară, care vor spune dacă o acceptă sau nu.

„Noi deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare: greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine până la ora 12.00 vom comunica Guvernului care e poziţia noastră”, spunea, miercuri seara, Simion Hăncescu, liderul FSLI.

Guvernul a oferit, în cadrul discuţiilor cu sindicaliştii din Educaţie, aflaţi în grevă, carduri în valoare de 2.500 de lei, sumă acordată în două tranşe.

„Faţă de discuţiile anterioare, oferta suplimentară a Guvernului pentru recunoaşterea calităţii şi redefinirea demnităţii carierei de profesor va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie şi a unei sume în luna octombrie, legate de cele două evenimente importante pentru lumea Educaţiei, care va consta într-un card pentru cariera profesională acordat personalului didictic. Suma propusă este de 1.000 de lei pentru luna iunie şi 1.500 de lei pentru octombrie”, a spus Marian Neacşu, secretar general al Guvernului.

Acesta a precizat că vor fi acordate sume de 500 de lei, atât în iunie, cât şi în octombrie, şi personalului nedidactic.

„În cea mai mare măsură sumele prevăzute în aceste carduri vor fi folosite pentru cariera didactică. (...) În momentul acesta o cotă forfetară de 30% poate să fie acordată, banii fiind din fonduri europene, cu caracter forfetar, iar suma care va fi alocată de la bugetul de stat poate să fie folosită pentru orice destinaţie”, a mai spus secretarul general al Guvernului.

Potrivit acestuia, sindicaliştii vor oferi un răspuns Guvernului cu privire la această ofertă în cursul zilei de joi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici