Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ar putea fi numit cetăţean de onoare al Capitalei, potrivit unui document de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de săptămâna viitoare. Printre meritele menţionate se numără aderarea României la Uniunea Europeană.

124 afișări
Imaginea articolului Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

„În anul 2000, îndeplinind pentru un an mandatul de premier, a negociat cu Comisia Europeană şi a obţinut decizia de aderare a României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. În acest scop, a organizat şi a condus realizarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu, cu participarea tuturor partidelor parlamentare, a Academiei Române a sindicatelor şi patronatelor, a societăţii civile (…) Reîntors la Banca Naţională în funcţia de Guvernator a promovat o politică monetar-valutară în sprijinul dezvoltării durabile a ţării şi a asigurat liberalizarea contului de capital la 1 septembrie 2006, decizie ce a însemnat practic trecerea la convertibilitatea deplină a monedei naţionale”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

Potrivit sursei citate, Mugur Isărescu este promotor al renovării capitale a complexului imobiliar, istoric, cultural şi moral al BNR.

„A sprijinit acţiunile de consolidare şi restaurare ale Palatului BNR, proces în care autofinanţarea s-a împletit strâns cu spiritul gospodăresc. În acelaşi context, este important să amintim de o altă perlă arhitecturală a Bucureştiului, Palatul Chrissoveloni, în proprietatea Băncii Naţionale din anul 1933, prin cumpărare, care şi-a păstrat de-a lungul deceniilor întreaga valoare funcţională şi artistică, fiind restaurată, conservată şi pusă în valoare prin grija şi implicarea Guvernatorului. De asemenea, Parcul cu Platani din Cartierul Cotroceni, aflat în patrimoniul BNR, care l-a cumpărat în vara lui 1946, este reprezentativ în tabloul parcurilor bucureştene, platanii constituind o atracţie a zone”, se mai arată în proiectul de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de săptămâna viitoare.

Proiectul este semnat de primarul general, Gabriela Firea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici