Guvernul alocă bani din Fondul de rezervă pentru condiţii şi creşterea capacităţii în penitenciare

Guvernul va aloca în perioada următoare, din Fondul de rezervă, sume pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi creşterii capacităţii de cazare din penitenciare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

486 afișări
Imaginea articolului Guvernul alocă bani din Fondul de rezervă pentru condiţii şi creşterea capacităţii în penitenciare

Guvernul alocă bani din Fondul de rezervă pentru condiţii şi creşterea capacităţii în penitenciare (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Decizia a fost luată, miercuri, de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă.

Actul normativ stabileşte cadrul legal care va permite alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernlui pentru Ministerul Justiţiei şi finanţarea unor cheltuieli în vederea îmbunătăţirii condiţiilor şi creşterii capacităţii de cazare a sistemului penitenciar.

Calotă a precizat că fondurile vor alocate pentru penitenciare în urma propunerilor venite de la Ministerul de Justiţie.

Un document al Ministerului Justiţiei prezentat, în urmă cu o săptămână, de MEDIAFAX relevă că statul cheltuieşte lunar cu întreţinerea unei persoane aflate în închisoare 512 lei, la finele lunii ianuarie în detenţie aflându-se aproape 30.000 de deţinuţi, dar cu un deficit de locuri de cazare de peste 10.000 locuri.

Mai mulţi dintre foştii politicieni încarceraţi în ultima perioadă au reclamat condiţiile precare şi aglomeraţia din închisori la care sunt supuşi ei şi ceilalţi deţinuţi, acuzând că Ministerul Justiţiei nu asigură finanţarea necesară, în condiţiile în care însă nu au insistat pe acest subiect când s-au aflat la guvernare.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că situaţia condiţiilor din penitenciare este în unele cazuri "sub limita demnităţii umane" şi sunt necesare fonduri de aproximativ un miliard de euro pentru a remedia acest lucru, existând demersuri pentru obţinerea de fonduri europene în acest sens.

Duminică, premierul Victor Ponta a declarat că sistemul penitenciar se confruntă de mult timp cu probleme, motiv pentru care România a şi fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar pentru un program de investiţii în domeniu este necesar să nu se spună că Guvernul vrea să ajute corupţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici