Guvernul vrea să propună partenerilor sociali moratoriul pe salarii

Guvernul intenţionează să propună partenerilor sociali un moratoriu privind îngheţarea salariilor şi pensiilor pentru o perioadă limitată, document care se află în stadiu de analiză şi care nu a fost încă aprobat de Coaliţie, au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.

37 afișări
Imaginea articolului Guvernul vrea să propună partenerilor sociali moratoriul pe salarii

Guvernul vrea să propună partenerilor sociali moratoriul pe salarii (Imagine: Mediafax Foto)

"Acest moratoriu este necesar, pentru că Guvernul trebuie să aibă un comportament raţional, similar sectorului privat. Guvernul trebuie să menţină un echilibru economic permanent, să ţină seama de nivelul veniturilor şi al cheltuielilor şi să urmărească eficientizarea. Aici nu este vorba de a fi bun sau rău, ci doar de dorinţa păstrării unui echilibru economic care să asigure o bună funcţionare a statului", au arătat sursele citate.

Îngheţarea salariilor pentru o perioadă de şase luni a fost discutată în ultimele zile, ca variantă de lucru, atât în Coaliţie şi Guvern, cât şi la Ministerul Finanţelor, dar o astfel de decizie va fi luată pe baza consultării cu sindicatele.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la RRA, că nu va reacţiona negativ dacă Guvernul ajunge la o înţelegere cu sindicatele ca pentru şase luni să se îngheţe salariile şi pensiile, prioritatea fiind folosirea resurselor publice pentru punerea în mişcare a economiei.

Citeşte şi:

Îngheţarea salariilor, discutată la nivelul Coaliţiei şi al Guvernului doar ca variantă de lucru

Băsescu: Nu reacţionez negativ dacă Guvernul îngheaţă salariile şi pensiile pentru şase luni

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici