Hacker ce a spart serverele NASA, reţinut de DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut marţi un hacker din Cluj ce a spart serverele NASA (National Aeronautics and Space Administration).

2773 afișări
Imaginea articolului Hacker ce a spart serverele NASA, reţinut de DIICOT

Hacker ce a spart serverele NASA, reţinut de DIICOT (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Butyka Robert, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Cluj Napoca, a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, pentru 24 de ore.

El este acuzat de comiterea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, perturbare gravă a funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, modificarea şi deteriorarea datelor informatice şi prin restricţionarea accesului la aceste date şi deţinere fără drept a unui program informatic în scopul săvârşirii acestor infracţiuni, prevăzute de articolul 42, alineatele 1 şi 3, articolele 45 şi 46, alineatul 2, din Legea 161/2003.

În 12 decembrie 2010, Butyka Robert a accesat neautorizat, prin încălcarea mijloacelor de securitate, mai multe servere aparţinând NASA, precizează DIICOT.

"Prin activitatea infracţională, inculpatul a perturbat în mod grav funcţionarea serverelor, prin introducerea, modificarea şi deteriorarea datelor informatice şi prin restricţionarea accesului la aceste date", adaugă sursa citată.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului, au fost ridicate mai multe sisteme informatice.

Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Cluj.

A cauzat un prejudiciu de 500.000 de dolari

Tânărul nu are studii aprofundate în informatică, însă e foarte priceput în domeniu, afirmă surse din rândul anchetatorilor, care adaugă că el a făcut acest gest doar pentru a demonstra că poate, cauzând un prejudiciu de 500.000 de dolari.

De altfel, pe pagina sa de pe o reţea de socializare, tânărul spune că a absolvit "University of Weed" (universitatea de marijuana - n.r.).

Potrivit anchetatrilor, Robert Butyka, care folosea porecla "Iceman" pe internet, are 26 de ani şi nu are un loc de muncă. Cel mai probabil, americanii vor încerca recuperarea prejudiciului de la tânărul clujean.

Conform surselor citate, pagubele produse de Butyka au fost de 300.000 de dolari, iar 200.000 de dolari s-au cheltuit pentru repararea daunelor, fiind nevoie de trei luni de muncă în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici