- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.03.2013, 11:02)
- Laura Mitran
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iacob Ieronim: Numele ales de noul Papă, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă un program de viaţă
Monseniorul Iacob Ieronim, vicar de Dobrogea, spune că alegerea noului Papă a fost un moment de bucurie, dar şi un element de surpriză, iar numele ales de acesta, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă şi un program de viaţă, printre preocupările acestuia fiind şi cea pentru oamenii săraci.
1534 afișări
Papa Francisc (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Monseniorul Iacob Ieronim a declarat pentru MEDIAFAX că s-a rugat cu o seară înainte, alături de un mic grup de credincioşi, pentru un nou suveran pontif, iar joi dimineaţă, la liturghie, l-a pomenit pe acesta în Canonul Roman.
Acesta a spus că noul Papă vine din America Latină, o ţară cu probleme specifice teologice şi sociale, unde există o minoritate de oameni bogaţi şi foarte mulţi săraci, fiind o lume ce aminteşte de cea a Sfântului Francisc din Assisi, din secolul al XIII-lea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Antreprenorii, managerii din privat, oamenii de business, trebuie să se implice mai mult în guvernarea României
-
Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Madron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii
-
Eurovision 2024: Croaţia, Elveţia şi Ucraina sunt favorite
-
Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului
Monseniorul Iacob Ieronim a precizat că numele ales de noul Papă, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă şi un program de viaţă, iar printre preocupările sale va fi, cu siguranţă, şi cea pentru oamenii săraci.
El a remarcat că noul Papă, Francisc I, şi-a început pontificatul cu o rugăciune şi a cerut binecuvântarea oamenilor prezenţi în piaţă înainte de a le acorda binecuvântarea pontificală.
"Acum lumea se întreabă ce schimbări va aduce, dacă va fi un conservator. Eu spun că vor fi noutăţi în continuitate. Aşa a fost mereu în biserică", a mai spus Iacob Ieronim.
Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american şi primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seara ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.
"Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii", a declarat noul Suveran Pontif din balconul Vaticanului, după care a rostit rugăciunea "Tatăl nostru" şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.
Francisc I a lansat un apel la "fraternitate", "prietenie", "dragoste" şi "evaghelizare" în cadrul Bisericii. "Rugaţi-vă pentru mine şi daţi-mi binecuvântare", le-a cerut Francisc I credincioşilor.
Noul papă şi-a luat numele de Francisc în onoarea Sfântului Francisc din Assisi, deoarece acesta îi iubea pe cei săraci, a declarat un purtător de cuvânt al Vaticanului, Tom Rosica, pentru CNN.
Joi dimineaţă, noul Papă a sosit imediat după ora 7.00 GMT (9.00, ora României) la Bazilica romană Sfânta Maria cea Mare, pentru o rugăciune privată, în cadrul primei sale apariţii în public la o zi după ce a fost ales, relatează AFP.
Primul Papă originar din America Latină - considerat continentul cel mai catolic din lume, dar care se simţea abandonat de Biserică - Francisc va rosti prima sa rugăciune Angelus duminică şi va intronizat în cadrul unei mese la Bazilica Sfântul Petru pe 19 martie.
Francisc este primul papă din America, primul care este iezuit şi primul non-european de la Grigore al III-lea în secolul al VIII-lea, care era născut în Siria.
Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, în vârstă de 76 de ani şi trei luni, este al optulea papă ca vârstă la momentul alegerii sale în Scaunul Sfântului Petru, cel mai bătrân dintre toţi fiind papa Clement al X-lea ales în 1670 (aproape 80 de ani). Este totuşi puţin mai tânăr ca predecesorul Benedict al XVI-lea la momentul alegerii sale în 2005 (78 de ani).
Mai mult decât atât, este primul după Ioan-Paul I în 1978 care poartă un nume inedit, primul asemenea papă fiind Lando în anul 913.
Primul papă din Americi, Francisc este de asemenea primul iezuit care a devenit suveran pontif. Înaintea lui, trebuie să ne întoarcem în 1492 la celebrul Alexandrul VI - tatăl lui Cesare şi Lucrezia Borgia - pentru a găsi un papă hispanic, relatează AFP.
Trebuie să ne întoarcem la Grigore al III-lea, născut în Siria în 690 şi papă între 731 şi 741, pentru a găsi un papă non-european. Înainte de Grigore al III-lea, un anumit număr de papi a venit din Africa şi din actualul Orient Mijlociu, primul papă dintre toţi, Petru, fiind născut la Bethsaida în Galileea şi a devenit papă în anul 33.
Citește pe alephnews.ro: Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:51
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Madron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii
-
ieri, 23:08
Război civil în Myanmar. Militarii aflaţi la putere le interzic bărbaţilor să lucreze în străinătate