Iaşi: Ceartă aprigă între două familii: O poliţistă a fost bruscată şi un şef de post, ameninţat. Procurorii au deschis un dosar penal

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii publice, loviri şi alte violenţe şi ultraj, după ce o ceartă între două familii a degenerat, o poliţistă fiind bruscată, iar şeful de post, ameninţat cu moartea.

1554 afișări
Imaginea articolului Iaşi: Ceartă aprigă între două familii: O poliţistă a fost bruscată şi un şef de post, ameninţat. Procurorii au deschis un dosar penal

Iaşi: Ceartă aprigă între două familii: O poliţistă a fost bruscată şi un şef de post, ameninţat. Procurorii au deschis un dosar penal

Procurorii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii publice, loviri şi alte violenţe şi ultraj, după ce, în urma unui apel la 112, care anunţa un scandal între două familii din localitatea Dancu, din judeţul Iaşi, a intervenit un echipaj de la Poliţia Rurală. Anchetatorii spun că membrii unei familii au tras de păr o poliţistă, iar pe şeful de post l-au ameninţat cu moartea.

Scandalagii au fost reţinuţi, vineri seara, iaar sâmbătă vor fi prezentanţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Surse din cadrul anchetei au declarat că după un confllict cu vecinii, una dintre familii s-a ascuns într-o casă din sat şi a cerut ajutorul Poliţiei pentru a-i duce în siguranţă până la locuinţa lor.

Grupul format din cei care au cerut ajutor şi trei poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Iaşi a fost atacat de către familia rivală, iar în încercarea de a aplana conflictul, o agentă de poliţie ar fi fost trasă de păr, iar şeful de post ar fi fost ameninţat cu moartea.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi, Anca Vâjiac, a declarat, sâmbătă, că pentru aplanarea conflictului au intervenit poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale.

„În data de 26 iulie, la serviciul 112 a fost primit un apel telefonic pentru a semnala un conflict între două familii vecine. Poliţiştii au intervenit la locul solicitării, iar pentru aplanarea conflictului a fost nevoia de intervenţia celor de la Serviciul de Acţiuni Speciale”, a spus Vâjiac.

Cei patru agresori dintr-o familie din Dancu au fost reţinuţi vineri seară pentru 24 de ore, iar sâmbătă vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici