ICCJ: Popoviciu, Şerban şi Pitcovici vor fi cercetaţi în libertate - 2 -

Instanţa supremă a decis, miercuri seară, rămânerea în libertate a omului de afaceri Puiu Popoviciu, a fostului şef al DGIPI Ilie Cornel Şerban şi a fostului şeful Diviziei Operaţiuni în cadrul DGA Petre Pitcovici, judecătorii luând această măsură după mai mult de zece ore de audieri.

25 afișări

Sentinţa de miercuri seară a instanţei supreme este definitivă, urmând ca cercetarea penală să se efectueze cu cei trei în stare de libertate.

Gabriel Popoviciu a declarat, la ieşirea din sala de şedinţă, că "justiţia funcţionează" şi că le-a spus judecătorilor, la termenul de miercuri, doar adevărul.

De asemenea, omul de afaceri a precizat că ofiţerul judiciar de la DNA Ion Motoc "a provocat această întâlnire, a încercat să creeze un caz".

Întrebat dacă ofiţerul Motoc a încercat să-şi facă un nume pe seama reputaţiei sale, Popoviciu a răspuns afirmativ şi a arătat că ancheta din acest caz l-a determinat să-i fie teamă de "fragilitatea urmăririlor penale" din România.

La întrebarea dacă îi este frică de George Becali, Popoviciu a răspuns: " Becali răspunde de ale lui, eu nu mă bag în afacerile lui, dar văd că el în ale mele da".

Singura declaraţie a lui Andrei Şerban după aflarea sentinţei a fost aceea că prin soluţia dată miercuri seară de magistraţii instanţei supreme "s-a făcut un prim pas spre aflarea adevărului.

Înainte de a trece la audieri, avocaţii au ridicat în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) problema legalităţii actelor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), instanţa urmând să ia o decizie în acest sens odată cu cea privind eliberarea sau nu, a celor trei.

Problema legalităţii a fost ridicată referitor la modul în care ofiţerul de poliţie judiciară al DNA Ion Motoc a realizat interceptarea ambientală în timpul discuţiilor cu Şerban, Popoviciu şi Pitcovici, invocându-se faptul că nu există o ordonanţă sau un proces verbal de constatare a faptului că acesta, deşi era ofiţer de poliţie judiciară, "a fost transformat într-un investigator".

În opinia avocaţilor, modul în care s-au făcut interceptările sunt nelegale, astfel că întreg probatoriul este lovit de nulitate.

Avocaţii au invocat faptul că Motoc a făcut un raport în care s-a autodenunţat, astfel constituidu-se dosarul penal 191/P/2008, care s-a aflat în acte premergătoare începerii urmăririi penale până în 23 martie 2009. Acest dosar s-a conexat cu cel având numărul 206/P/2006, care s-a aflat tot până în 23 martie 2009, în faza de acte premergătoare.

În acest context, invocarea articolului 224 din Codul de procedură penală privind actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire este discutabilă, în situaţia în care nu există document care să certifice că Motoc era un astfel de anchetator. El a fost doar delegat în 2008 să facă cercetări în cazul Popoviciu, însă atunci când i-a fost amplasată tehnica de ascultare DNA nu a consemnat acest fapt într-un document, au susţinut avocaţii lui Ilie Şerban şi Petre Pitcovici, Ion Cazacu şi Florian Şurghiu.

Puiu Popoviciu este apărat de Dan Apostol şi Cristian Ene, ambii avocaţi ai preşedintelui Traian Băsescu în diferite litigii.

În cadrul audierii de miercuri, ofiţerul DGA, Petru Pitcovici, a relatat judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împrejurările în care a ajuns să discute cazul Popoviciu cu ofiţerul de poliţie judiciară de la DNA, Ion Motoc. Pitcovici a susţinut că era prieten de mai bine de zece ani cu Motoc şi Şerban, cu care a lucrat la IGPR.

Într-o discuţie din 16 decembrie 2008, în biroul lui Şerban, acesta i-a reproşat lui Pitcovici că trenează anumite dosare şi că DGA ar trebui să-şi facă treaba, dând exemplu cazul Popoviciu de la DNA.

În acest context, în biroul lui Şerban, Pitcovici i-a telefonat lui Motoc şi l-a întrebat ce ştie despre dosar. Pitcovici a afirmat că l-a sunat pe Motoc pentru că îl cunoştea, fără a şti că el urma să fie delegat în respectivul dosar.

În 24 decembrie 2008, Pitcovici s-a întâlnit în faţa sediului DNA cu Motoc, căruia i-a dat o plasă conţinând obiecte promoţionale,precum şi o sticlă de whisky şi una de palincă, transmise de un prieten comun pe nume Marius Stoica. În acest context, Motoc l-ar fi întrebat pe Pitcovici dacă nu şi-ar dori să-l cunoască pe procurorul care se ocupă de cazul Popoviciu, însă acesta a refuzat, spunând că nu are de ce.

La rândul său, Cornel Şerban a spus magistraţilor instanţei supreme că, în timpul întâlnirilor cu ofiţerul de poliţie judiciară Ion Motoc, a avut senzaţia că urmăreşte ceva şi a insistat să-l cunoască pe omul de afaceri Puiu Popoviciu, pe care îl cunoştea de doi ani, dar nu i-a cerut să intervină în vreun dosar.

Cornel Şerban a susţinut că este nevinovat şi a apreciat că Puiu Popoviciu este o ţintă pentru multă lume şi existenţa dosarului de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) ar fi constituit o posibiliate de ajunge la el.

Acesta a declarat judecătorilor că, la jumătatea lunii decembrie 2008, ofiţerul de poliţie judiciară DNA Ion Motoc l-a sunat să-i ceară o întrevedere, iar acesta i-a spus că poate peste câteva zile "când vor bea şi un spriţ". Şerban a precizat că îl cunoştea pe Motoc de dinainte de anul 2000, când lucra la IGPR, însă nu erau în relaţii de amiciţie.

Totodată, fostul şef DGIPI a spus că, în acest moment, analizând situaţia, din toată atitudinea sa, Motoc a dorit să-l provoace. Şerban a argumentat această afirmaţie relatând că la o întâlnire pe care au avut-o la hotelul "Howard Johnson" cu Motoc care "a venit fără să i se ceară, cu documente" - citaţii, adrese - fără însă să spună că este delegat în dosarul privind terenurile din Băneasa, în care era cercetat omul de faceri Popoviciu.

Întrebat care este explicaţia plauzibilă pentru a organiza o întrevedere de către un şef al DGIPI cu un ofiţer de poliţie judiciară a DNA şi un om de afaceri vizat într-un dosar penal, Şerban a răspuns: "M-am gândit că vrea să se edifice cu privire la Popoviciu".

Cornel Şerban a mai spus că a intermediat respectiva întrevedere de la hotelul "Howard Johnson" unde Motoc a prezentat nişte citaţii şi adrese către o firmă şi i-a sugerat lui Şerban să expedieze documentele, dar nu prin poştă, ci printr-o altă procedură mai rapidă. Atunci, Şerban a spus că s-a oferit să-i dea o maşină care să ducă actele, însă Motoc a evitat acest subiect.

De asemenea, fostul şef DGIPI a relatat judecătorilor împrejurările în care a ajuns să-l pună în legătură pe Ion Motoc cu Puiu Popoviu, precizând că Motoc a insistat pentru a avea o astfel de întrevedere.

Pe parcursul audierii, Şerban a spus că a aflat mai târziu faptul că Motoc era delegat în cercetarea dosarului referitor la Puiu Popoviciu, respectiv contractul Băneasa Investments SA.

Şerban a spus că nu-şi aminteşte dacă Motoc i-a comunicat motivul pentru care vrea să se vadă şi că, la insistenţele acestuia, s-au întâlnit la mijlocul lunii decembrie, anul trecut, la restaurantul "Codrii Cosminului" unde a participat şi Petre Pitcovici.

În cadrul discuţiei, Motoc a abordat activitatea din cadrul DNA, respectiv "cum îi învaţă pe procurori meserie, căci sunt tineri".

În acest context, Motoc i-a spus lui Şerban că ar dori să-l cunoască pe Popoviciu spunând că acesta ar avea un dosar care s-ar afla în lucru la un "anume Ţuluş". Tot în acest context s-a vorbit despre faptul că la DNA sunt dosare nelucrate încă din perioada 2000-2006.

Şerban a precizat în faţa instanţei că are o relaţie amicală cu Popoviciu, dar acesta nu l-a rugat să intervină în vreun dosar şi nici nu a primit ceva de la el.

De altfel, într-o discuţie anterioară pe care a avut-o cu Motoc, Şerban i-ar fi spus că îl cunoaşte pe Popoviciu.

Cornel Şerban a mai declarat, miercuri, instanţei supreme, că, pe parcursul lunii decembrie 2008, a fost apelat telefonic de consulul Tiberiu Dinu care i-a comunicat faptul că la adresa unui alt demnitar român a fost trimis un mesaj telefonic de ameninţare, ulterior, urmându-se procedurile legale.

Preşedinta completului de judecată, Livia Stanciu, l-a pus să explice acuzaţia adusă de către procurorul Claudia Roşu privind faptul că, în perioada 27 decembrie 2008 - 12 ianuarie 2009, folosindu-se de poziţia pe care o avea, Cornel Şerban a pus la dispoziţie consulului României la Milano Tiberiu Dinu, la solicitarea acestuia, o listă detaliată a convorbirilor purtate de la un post telefonic mobil.

În primă fază, Şerban a spus că, în virtutea funcţiei, avea legături cu foarte mulţi consuli şi cu toţi ataşaţii din străinătate, iar posibila ameninţare a unui demnitar şi respectiva posibilă implicare a unui lucrător consular din acea zonă impunea urmarea procedurilor legale, fapt consemnat şi de martori audiaţi în dosar.

Şerban a spus că reprezentantul parchetului nu i-a prezentat proba materială privind transmiterea datelor despre care spune că le-ar fi comunicat.

Concret, Şerban a susţinut că, la jumătatea lunii decembrie 2008, a fost apelat de consulul Dinu care a comunicat faptul că există o ameninţare la adresa unui demnitar, iar în aceste condiţii a luat legătura cu Bogdan Teodorescu care are în atribuţii verificarea unor astfel de solicitări. Fostul şef al DGIPI a susţinut că i-a cerut acestuia să înregistreze lucrarea şi să demareze procedurile care se impun.

Totodată, Şerban a mai spus că a mai primit o solicitare de la Consulatul de la Milano referitoare la verificarea unei convorbiri telefonice ce aparţinea unei persoane din cadrul Consulatului şi despre care avea suspiciuni cu privire la activitatea acestuia. Şi această cerere a fost transmisă, în condiţii oficiale, pentru verificare, a spus Şerban.

"Deşi am solicitat procurorului de caz să verifice în cadrul instituţiei în care activa că cele două solicitări ale Consulatului de la Milano au urmat căile legale, nu am primit niciun răspuns şi nici nu mi-a fost prezentat documentul care să ateste că au fost respectate procedurile legale", a precizat Cornel Şerban, a cărei audiere a durat aproximativ două ore.

Următorul acuzat, Aurel Gabriel Popoviciu, a susţinut, în faţa judecătorilor, că prima dată a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în 12 ianuarie 2009, iar în 24 martie 2009 a fost "luat de pe stradă" pentru a merge la DNA, unde i s-a adus la cunoştinţă că împotriva sa a fost începută urmărirea penală.

"Până la ora 23.25 nu am dat nicio declaraţie, la solicitarea procurorului rămânând în sediul instituţiei, până când mi s-a adus la cunoştinţă faptul că am fost reţuinut în baza unei ordonanţe pentru 24 de ore", a afirmat Popoviciu, în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Popoviciu a mai spus că procurorul Nicolae Marin nu i-a solicitat să dea vreo declaraţie, însă procuroarea Claudia Roşu i-a comunicat faptul că mai sunt cercetate şi alte persoane în dosar, respectiv Nicolae Alecu - fost rector al Universităţii de Agronomie şi Petre Pitcovici - fost şef al Diviziei Operaţiuni în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Popoviciu a spus că pentru prima dată a auzit de Pitcovici la DNA, însă i-a reţinut numele de abia când a fost dus la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a solicitat arestarea sa, alături de acesta.

Totodată, Popoviciu a relatat instanţei că în data de 27 decembrie 2008, în jurul prânzului, s-a întâlnit în sala Avalon de la "Howard Johnson" cu Şerban şi Motoc, context în care a aflat că este în vizorul DNA, ca urmare a declinării competenţei Parchetului instanţei supreme în favoarea DNA, într-un dosar referitor la Băneasa Investment SA.

Omul de afaceri a spus că, după ce Motoc şi-a arătat simpatia faţă de echipa Dinamo, a intrat imediat în subiectul referitor la cazul Băneasa şi i-a arătat o citaţie pentru Alecu Nicolae şi o solictare de documente către Băneasa Investment. Actele au fost trimise către destinatari cu o maşină a lui Popoviciu, după ce, fără ezitare, Motoc i le-a înmânat.

Motoc i-a lăsat lui Popoviciu numerele de telefon unde îl poate contacta, însă omul de afaceri a spus că după ce a comunicat numerele secretariatului Băneasa, "nu le-a folosit, ci le-a aruncat".

Puiu Popoviciu a spus instanţei supreme că Ilie Cornel Şerban l-a sfătuit "vehement să nu cadă pradă unor astfel de acţiuni şi să nu exercite niciun fel de influenţă asupra lui Motoc".

Întrebat de instanţă dacă a făcut în vreun fel presiuni asupra fostului rector al Universităţii Agronomie, Nicolae Alecu, Puiu Popoviciu a răspuns: "Nu este adevărat, pentru că Alecu nu are ce să ascundă. Eu l-am liniştit pe Alecu spunându-i doar că din ce ştiu nu va avea parte de injusteţi din partea lui Becali. Singura discuţie cu Alecu în perioada de derulare a cercetărilor a fost de a-i acorda un sprijin moral. Alecu Ioan ştia că am relaţii cu persoane importante din societatea românească, dar în niciun moment nu am făcut vreo afirmaţie în sensul că m-aş folosi de ele pentru o soluţie favorabilă în acel dosar pentru că acele persoane ocupă temporar acest gen de funcţii pe când perioada mea este deosebit de stabilă".

Întrebat de procurorul de şedinţă dacă a intervenit sau a vorbit cu diverse persoane în perioada de derulare a afacerii Băneasa Investment, Popoviciu a răspuns: "Nu am apelat niciodată la nimeni, nici pentru fleacuri, nici pentru nimic. Nu am apelat la Şerban pentru a obţine informaţii din mediul de afaceri şi nici sprijin pentru a mi se asigura o eventuală protecţie. Nu i-am solicitat niciodată să exercite vreo influenţă la DNA".

Popoviciu a explicat judecătorilor că nu a avut nicio legătură cu demararea contractului dintre firma Log Trans şi Facultatea de Agronomie şi Medicină Veterinară, precizând că nu poate fi acuzat că "l-a interpus pe Nicolae Aurel" în această afacere, întrucât acesta era chiar administratorul societăţii. Popoviciu a adăugat că din 2002 a preluat funcţia de administrator al SC Băneasa Investment SA, societate constituită după perfectarea contractului dintre cele două părţi.

"Pe toată perioada cât am fost în Consiliul de Administraţie am avut drept de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 224 de hectare, trei hectare fiind pierdute în urma unor procese de restituire", a afirmat Popoviciu, adăugând că toate deciziile luate în CA erau cu unanimitate de voturi.

În urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Bucureşti a decis cercetarea în libertate a lui Cornel Şerban, a lui Petru Pitcovici şi a omului de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu, cei trei având interdicţie de a părăsi ţara. Procurorii DNA au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

În acest dosar, procurorii DNA i-au reţinut pe Cornel Şerban, Petru Pitcovici, Gabriel Popoviciu şi pe Ioan Alecu.

Procurorii anticorupţie nu au mai formulat cerere de arestare preventivă pentru Ioan Alecu, fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, considerând că a fost cinstit pe parcursul audierilor şi că a colaborat cu anchetatorii.

Potrivit DNA, Ioan Alecu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, iar Gabriel Aurel Popoviciu, de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, Ilie Cornel Şerban este acuzat de favorizare a infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase, în timp ce Petru Pitcovici este cercetat pentru favorizarea infractorului.

Cornel Şerban a demisionat de la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.

Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2008 - martie 2009, Petru Pitcovici, ofiţer de poliţie judiciară, şeful Diviziei Operaţiuni în cadrul DGA şi Cornel Şerban, directorul DGIPI, "au contactat un ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, solicitându-i acestuia, ca prin orice mod, inclusiv prin încălcarea procedurilor legale, să determine finalizarea cu celeritate a anchetei şi emiterea unei soluţii de neurmărire penală faţă de Popoviciu Gabriel şi Alecu Ioan Nicolae"

Ofiţerul care lucra la DNA fusese delegat, prin ordonanţă a procurorului, să efectueze acte de urmărire penală în dosarul privind tranzacţionarea terenului din Băneasa aparţinând Universităţii de Agronomie.

Acest dosar a fost deschis în 2005-2006, fiind cercetaţi penal Ioan Alecu şi Gabriel Popoviciu, care au primit, în 14 februarie 2008, NUP de la Parchetul instanţei supreme, însă cauza a fost redeschisă de DNA.

Potrivit motivării date de judecători pentru decizia de a nu elibera mandate de arestare pentru Popoviciu, Şerban şi Pitcovici, dosarul a fost deschis "în urmă cu câţiva ani (2005-2006)", la sesizările lui Gigi Becali şi Lucian Gabriel Bundoiu.

La acea dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început cercetarea penală a doi dintre inculpaţii anchetaţi, în prezent, de DNA în dosarul cunoscut drept "Popoviciu-DGIPI", Ioan Nicolae Alecu, fost rector al Universităţii, şi Aurel Gabriel Popoviciu. Ei erau cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni pentru care sunt anchetaţi şi în prezent.

În 14 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o rezoluţie prin care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi.

În urma unor schimbări legislative, competenţa instrumentării unor astfel de cauze a revenit Direcţiei Naţionale Anticorupţie care, potrivit documentului citat, printr-o rezoluţie din 11 iunie 2008, a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"În completarea probatoriului administrat în dosarul 206/P/2006 s-au mai făcut audieri şi o evaluare premisă a terenului de 224 hectare deţinut, în mod nelegal, potrivit Parchetului, de către SC Băneasa Investments SRL", se mai arată în documentul citat.

În cauză au intervenit cei doi angajaţi ai DGIPI "în condiţiile unei lentori a desfăşurării actelor procesuale în dosar", susţin judecătorii, arătând că "inculpaţii Pitcovici Petru Daniel şi Şerban Ilie Cornel, în considerarea unei relaţii colegiale cu ofiţerul judiciar Motoc Ion (de la DNA, n.r.), l-au contactat, solicitându-i, potrivit afirmaţiilor lor, dar şi ale Parchetului, concursul la urgentarea finalizării cercetărilor privindu-i pe inculpaţii Alecu şi Popoviciu".

În 20 şi 23 martie 2009, Parchetul a dat rezoluţii de începere a urmăririi penale şi a pus în mişcare acţiunea penală întrucât s-a apreciat că există indicii că Popoviciu l-a ajutat pe Alecu să săvârşească un abuz în serviciu în formă calificată.

"Pe de altă parte, numiţii Şerban Cornel Ilie şi Pitcovici Petru Daniel l-au contactat şi i-au solicitat ofiţerului judiciar Motoc Ion să reuşească să fie delegat în instrumentarea acestei cauze şi să îndeplinească acte care să determine soluţionarea cu celeritate a dosarului şi emiterea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de Popoviciu Aurel, asigurându-l într-un mod discret dar perceptibil de intenţia recompensării sale materiale şi eventualei avansări ierarhic profesionale", se arată în documentul citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici