IGSU: A doua navă multirol pentru intervenţii în situaţii de urgenţă pe mare, lansată la apă

La şantierul naval din Galaţi a fost lansată miercuri la apă a doua navă multirol capabilă să desfăşoare activităţi specifice operaţiunilor de intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă pe mare, inclusiv stingerea incendiilor, a anunţat IGSU.

378 afișări
Imaginea articolului IGSU: A doua navă multirol pentru intervenţii în situaţii de urgenţă pe mare, lansată la apă

Nava multirol este capabilă să opereze în toate anotimpurile, în Marea Neagră şi Marea Mediterană, şi este proiectată, echipată şi construită pentru o durată de viaţă de minim 30 de ani. Este capabilă să execute misiuni operative continue, fără aprovizionare şi realimentare până la trei zile, asigurând condiţiile de trai şi deservirea tehnicii de la bord şi este echipată cu sisteme de stingere a incendiilor, inclusiv instalaţii de autoprotecţie.

De asemenea, nava este echipată cu platformă transfer elicopter (Winch-Only) şi/sau lansarea/recuperarea a UAV (UnmannedAerialVehicle), dar şi cu radare, cameră supraveghere (zi - noapte), ambarcaţiuni de intervenţie rapidă pentru salvare, precum şi sistem „rescue star” cu macara.

Lungimea totală a navei este de 51,32 m, iar lăţimea totală de 9,41 m.

Nava poate desfăşura misiuni de localizare şi lichidare a incendiilor izbucnite la bordul navelor, platformelor maritime de extracţie şi foraj, inclusiv extragerea persoanelor aflate în pericol şi stingerea incendiilor apărute ca urmare a aprinderii produselor petroliere deversate accidental pe suprafaţa apei. De asemenea, nava va fi dotată cu echipamente care îi vor permite să participe în cadrul operaţiunilor comune cu alte structuri pentru stingerea incendiilor şi limitarea poluării, inclusiv poate acorda sprijin forţelor participante pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, cu capacitatea de preluare a supravieţuitorilor de până la 50 de persoane.

O primă navă a fost lansată la apă în data de 30 iunie, aceasta având capabilităţi pentru executarea misiunilor de căutare şi salvare pe mare.

Nava este achiziţionată în cadrul Proiectului Viziune 2020, Program Operaţional Infrastructură Mare, iar costul este de aproximativ 24,8 milioane de euro.

În luna octombrie a anului 2022 a avut loc semnarea contractului pentru achiziţia a două nave multirol destinate salvării de vieţi şi protejării de bunuri, care sunt proiectate şi construite la şantierul naval din Galaţi, de către constructorul naval Grupul Damen. Achiziţia este finanţată din fonduri europene şi are valoarea totală de aproximativ 45 milioane de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici