IMM-urile cu până la 9 angajaţi nu mai trebuie să întocmească fişa postului sau foaia de prezenţă

  • Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care prevede debirocratizarea activităţii în cadrul microîntreprinderilor cu până la 9 angajaţi.
  • Astfel, acestea nu mai trebuie să întocmească fişa postului, foaia de prezenţă sau regulamentul intern.
968 afișări
Imaginea articolului IMM-urile cu până la 9 angajaţi nu mai trebuie să întocmească fişa postului sau foaia de prezenţă

IMM-urile cu până la 9 angajaţi nu mai trebuie să întocmească fişa postului sau foaia de prezenţă

„Prin măsurile adoptate astăzi (miercuri-n.r.) am reuşit să eliminăm anumite sarcini administrative inutile. (...) E o gură de oxigen pentru angajatorii care de multe ori se simţeau sufocaţi de numărul de hârtii pe care trebuiau să le completeze pentru angajaţii pe care îi aveau”, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ea a precizat că de prevederile acestei ordonanţe vor beneficia circa 450.000 de microintreprinderi din ţară.

„Fişa postului, foaia de prezenţă şi regulamentul intern vor putea fi respectate verbal, existând obligativitatea existenţei acestora în scris doar dacă angajatul solicită lucrul acesta în scris”, a explicat Raluca Turcan.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici