„În biserică nu sunt microbi cum sunt în altă parte”. Pe ce îşi bazează afirmaţia IPS Teodosie

  • Arhiepiscopul Tomisului a fost, sâmbătă, invitatul emisiunii „Interviurile lui Cristoiu”
  • IPS Teodosie: „În biserică sunt mai puţini (microbi - n.r) ca afară, în altar mai puţin ca în biserică, în sfîntul potir din care noi ne împărtăşim, zero microbi”
  • Teodosie este în fruntea arhiepiscopiei Tomisului din 2001
1427 afișări
Imaginea articolului „În biserică nu sunt microbi cum sunt în altă parte”. Pe ce îşi bazează afirmaţia IPS Teodosie

„În biserică nu sunt microbi cum sunt în altă parte”. IPS Teodosie, despre discuţia cu „un mare om de ştiinţă de la NASA”

Arhiepiscopul Tomisului a afirmat că în biserică nu sunt microbi „ca în altă parte”, bazându-se pe afirmaţiile unor preoţi de la Muntele Athos şi a unui specialist de la NASA căruia nu i-a dat numele. 

Teodosie a relatat că a avut o dicuţie cu un microbiolog care s-a dus să ia probe din biserică, de la altar şi de pe Sfântul Potir.

„Şi acum recent, când am fost în Sf. Munte, am discutat cu părinţii de la Vatoped, cu un mare om de ştiinţă de la NASA care era microbiolog. A aflat că în biserică nu sunt microbi cum sunt în altă parte. S-a dus să facă experienţe. Da, zice, în biserică sunt mai puţini ca afară, în altar mai puţin ca în biserică, în sfîntul potir din care noi ne împărtăşim, zero microbi”, a mai povestit ÎPS Teodosie, la emisiunea „Interviurile lui Cristoiu”, de la Aleph News.

„Unde Dumnezeu ne poartă de grijă, nu mai este loc de frică, pentru că Dumnezeu este iubirea (…) Şi dacă îl ai pe Dumnezeu care este iubirea supremă nu mai este loc de frică. Pentru că tot scriptura zice în iubire nu este frică. De aceea nu am înţeles închiderea bisericilor mai ales”, a spus Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, invitat la „Interviurile lui Cristoiu”.

Arhiepiscopul Tomisului spune că măsurile luate în timpul pandemiei nu au fost luate de specialişti, ci au fost rezultatului unui amestec între politică şi medicină.

ÎPS face parte din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din 1994 şi fost decorat în noiembrie 2002 cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici