În perioada Sărbătorilor de iarnă există un risc mai mare de îmbolnăvire cu trichineloză

Specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să nu consume carne de porc neexaminată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât centrele comerciale specializate, informează Ministerul Sănătăţii, care avertizează astfel asupra riscului de îmbolnăvire cu trichineloză.

166 afișări
Imaginea articolului În perioada Sărbătorilor de iarnă există un risc mai mare de îmbolnăvire cu trichineloză

MS: În perioada Sărbătorilor de iarnă există un risc mai mare de îmbolnăvire cu trichineloză (Imagine din arhivă; Haaz Sandor/Mediafax Foto)

De asemenea, spune MS, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele.

Trichineloza este o boală determinată de Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată.

Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc.

Manifestarea clinica a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestarii ei şi de rezistenţa organismului.

Semnele clinice de boală sunt: tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, greturi varsaturi), care apar la 1-2 zile dupa consumul de carne infestata, febra, edeme palpebrale si faciale însoţite de conjunctivită, dureri musculare şi adinamie.

Factorii favorizanti ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de: consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic; unele obiceiuri culinare - prepararea termică "în sânge" - sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă; achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate; tăierea clandestină a animalelor. Boala nu se transmite interuman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici