Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un spațiu de depozitare pe bulevardul Iuliu Maniu, sector 6, București. Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. Au fost alertate 16 autospeciale de stingere și Detașamentul Special de Salvatori.
UPDATE:
Pentru informarea populatiei din sectoarele 5 si 6 a fost emis un nou mesaj RO-Alert.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a postat un mesaj pe Facebook.
Pompierii ISU București-Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un spațiu de depozitare situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, Sector 6. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la un depozit de echipamente sanitare și termice. Suprafața totală a halei este de aproximativ 2.000 mp, iar din cauza fumului dens, suprafața exactă afectată nu poate fi estimată în acest moment.
Până la acest moment nu au fost raportate victime. Misiunea este în dinamică, iar echipele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea efectelor asupra zonelor învecinate.
Recomandări pentru populație:
evitați zona afectată
persoanele din apropiere sunt rugate să închidă ferestrele și sistemele de ventilație pentru a reduce riscul de intoxicare cu fum
respectați indicațiile autorităților.
Știrea inițială:
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu, produs la un spațiu de depozitare, situat pe bulevardul Iuliu Maniu, sector 6, București.
Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum”, informează ISU București – Ilfov.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate 16 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, autospeciala transport roboți, Detașamentul Special de Salvatori și 3 ambulanțe SMURD.
Incendiul se manifestă în interiorul unui spațiu de depozitare, pe o suprafață de aproximativ 800 mp. Ard materiale sanitare, mase plastice și alte materiale combustibile.
Pentru stingerea incendiului s-a realizat un dispozitiv circular de intervenție.
Pentru informarea populației a fost emis mesaj RO-Alert.
Depozitul are înălțimea de 11m, iar materialele din interior sunt depozitate în stive de 10 metri.