Incendiu violent în Suceava. Au fost afectate cinci gospodării. Pompierii au intervenit cu zece autospeciale

  • Un incendiu violent a izbucnit miercuri noapte în localitatea Voievodeasa din judeţul Suceava.
  • Din cauza vântului şi a distanţei mici dintre locuinţe, flăcările s-au extins rapid şi au afectat cinci case.
244 afișări
Imaginea articolului Incendiu violent în Suceava. Au fost afectate cinci gospodării. Pompierii au intervenit cu zece autospeciale

Sursa foto: Mediafaxfoto

Potrivit ISU Suceava, incendiul a izbucnit la un grup sanitar din lemn, lipit de şura unei gospodării, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Vântul puternic, cantitatea mare de material lemnos, dar şi distanţa foarte mică dintre proprietăţi au ajutat la extinderea incendiului, care a afectat construcţiile a cinci proprietari.

La faţa locului au intervenit 10 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

În gospodăria în care a izbucnit incendiul, au ars şura, adăpostul de animale, o magazie din lemn, acoperişul bucătăriei de vară şi bunuri materiale, pe o suprafaţă totală de aproximativ 150 de metri pătraţi. La al doilea proprietar, au ars casa de locuit şi o anexă, cu bunurile aferente, pe aproximativ 150 de metri pătraţi. În a treia gospodărie, au ars casa şi anexele gospodăreşti, cu bunurile aferente, pe aproximativ 230 de metri pătraţi.

O a patra proprietate, care nu era locuită, a fost afectată de foc, arzând casa de locuit şi o anexă, cu bunurile din interior, pe aproximativ 150 de metri pătraţi. Ultimului proprietar afectat i s-au degradat izolaţia din polistiren a casei, pe 20 de metri pătraţi, şi circa 6 metri liniari de gard din lemn.

Pompierii au reuşit să salveze gospodăriile învecinate, cu bunurile aferente.

Paramedicii SMURD, sprijiniţi de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au acordat primul ajutor medical pentru 7 persoane, care au suferit atacuri de panică. Acestea şi-au revenit şi nu a fost necesar transportul lor la spital.

Misiunea pompierilor a durat aproape cinci ore.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici