Începând de marţi, se scumpesc biletele de metrou

Preţurile cartelelor şi abonamentelor de metrou vor fi majorate, începând de marţi, cu 8,75 la sută, astfel că o cartelă cu două călătorii va costa 2,2 lei, una de zece călătorii, opt lei, ia abonamentul lunar, 23 de lei.

52 afișări

Potrivit Ministerului Transporturilor, această majorare va acoperi inflaţia pe perioada octombrie 2006-decembrie 2007.

Astfel, în urma majorării, o cartelă cu două călătorii va costa 2,2 lei (faţă de 2,0 lei), una cu zece călătorii 8,0 lei (faţă de 7,0 lei), un abonament lunar va costa 23,0 de lei (faţă de 22,00 de lei), iar unul de o zi 4,0 lei (faţă de 3,5 lei). Abonamentele lunare cu reducere 50 la sută pentru elevi şi studenţi vor costa 11,5 lei.

"Ajustarea tarifelor se face în conformitate cu OUG 36/2001, aprobată prin Legea 205/2002, privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, actualmente Direcţia Generală de Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi se aplică la cartelele cu două călătorii, cartelele cu zece călătorii, la abonamentele lunare şi la abonamentele de o zi", precizează sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici