Început de weekend cu aglomeraţie la frontiere. Sute de mii de oameni, înregistraţi în 24 de ore

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă ca numărul să crească pe parcursul weekendului.

141 afișări
Imaginea articolului Început de weekend cu aglomeraţie la frontiere. Sute de mii de oameni, înregistraţi în 24 de ore

Început de weekend cu aglomeraţie la frontiere. Sute de mii de oameni, înregistraţi în 24 de ore

Potrivit Poliţiei de Frontieră, vineri, prin punctele de frontieră din România „au efectuat formalităţile de control aproximativ 450.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care peste 273.500 au fost pe sensul de ieşire din ţară, respectiv peste 117.500 de mijloace de transport”.

Pe sensul de intrare în România au fost 177.169 de persoane, dintre care 16.894 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 până la data de 25.08.2023, în România au intrat 5.763.454 de cetăţeni ucraineni.

Aglomeraţie va fi şi în următoarele zile.

„Ca în fiecare sfârşit de săptămână se constată o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului. Tot pentru fluidizarea traficului la graniţele României, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria, pentru dispunerea unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate”, a explicat Poliţia de Frontieră.

Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea, de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, cetăţenilor li se recomandă să folosească şi celelalte puncte de frontieră existente la graniţă.

La graniţa cu Ungaria sunt 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici