Inconştienţă maternă: Băiat de 14 ani prins de poliţişti la volan, cu mama sa în autoturism

Un adolescent în vârstă de 14 ani din judeţul Arad a fost prins la volanul maşinii familiei, miercuri seară, în urma unui control în trafic făcut de poliţişti, care au constatat că în dreapta era chiar mama copilului, ambii fiind cercetaţi penal.

1026 afișări
Imaginea articolului Inconştienţă maternă: Băiat de 14 ani prins de poliţişti la volan, cu mama sa în autoturism

Inconştienţă maternă: Băiat de 14 ani prins de poliţişti la volan, cu mama sa în autoturism (Imagine: Adriana Neagoe/Arhiva Mediafax Foto)

Poliţiştii arădeni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism Renault 19, pe un drum judeţean din localitatea Şilindia. La volanul autoturismului era un băiat în vârstă de 14 ani, din localitatea Galşa.

"Autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere chiar de către mama sa, de 49 de ani, care de altfel era pasager pe scaunul din dreapta al autoturismului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţene, Camelia Tuduce.

Minorul este cercetat penal pentru conducere fără permis. Totodată, şi mama acestuia este cercetată penal pentru încredinţarea unui autoturism în vederea conducerii pe drumurile publice unei persoane care nu are permis de conducere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici