Inculpaţii din dosarul "Mafia cărnii", trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de 24,6 milioane lei

Inculpaţii din dosarul "Mafia cărnii" au fost trimişi în judecată, luni, de procurorii DIICOT, ei fiind acuzaţi că au prejudiciat statul român cu peste 24,6 milioane de lei, folosindu-se de evaziune fiscală, spălare de bani sau dare şi luare de mită.

1755 afișări
Imaginea articolului Inculpaţii din dosarul "Mafia cărnii", trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de 24,6 milioane lei

Inculpaţii din dosarul "Mafia cărnii", trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de 24,6 milioane lei (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au trimis în judecată în acest dosar pe Andrei Sileanu pentru constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Sorin Seleşiu şi Bogdan-Radu Curticiu, pentru constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, comercializarea de produse alterate şi cumpărare de influenţă.

De asemenea, în faţa judecătorilor vor ajunge şi Ana Drelciuc, Daniela Georgeta Grumăzescu, Ştefan Aldulescu, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Alte patru persoane - Răzvan-Gabriel Malciu, Nicoleta-Gabriela Sileanu, Berbecaru Nicoleta-Mariana, Andrei-Valentin Calotă (fost Băceanu) - urmează să fie judecate pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani.

Procurorii l-au trimis în judecată şi pe Cristian-Mirel Ciocoiu, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, participaţie improprie sub forma instigării şi săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni.

Ştefan Păun şi Cezar Lincă urmează să fie judecaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, dar şi pentru transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni.

În acelaşi caz, vor fi judecaţi şi Levente Csete, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi dare de mită, Eugenia Petriţa şi Aron-Marin Panc, pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi dare de mită.

DIICOT i-au deferit justiţiei şi pe Dorin-Ioan Micle şi pe Nicolae-Marius Onica, ambii pentru constituire de grup infracţional organizat, complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi luare de mită. Oana Chiriţă urmează să fie judecată pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Pentru comercializare de produse alterate au fost trimişi în faţa instanţei Ioana-Doina Curticiu şi Nora-Anamaria Păcurariu. De comiterea aceleiaşi infracţiuni este acuzat şi Ionel-Călin Ghîţ, acesta urmând a fi judecat şi pentru abuz în serviciu. De asemenea, în caleaşi dosar va mai fi judecat şi Olimpiu-Mircea Lucaciu, pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Alte trei firme - Michelangelo SRL, Gidacom SRL şi Medasimpex SRL - urmează fie judecate pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DIICOT, între 2012 şi martie 2014, Andrei Sileanu, în calitate de administrator al mai multor societăţi, împreună cu Sorin Seleşiu – administrator al SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, au iniţiat un grup infracţional. Alături de Daniela-Georgeta Grumăzescu, administrator al firmei Gidacom SRL Iaşi şi de Ana Drelciuc, care era administrator al societăţii Medasimpex SRL Dumbrava Roşie Neamţ, au constituit un grup infracţional organizat pentru a comite infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi celelalte persoane implicate în dosar.

În cadrul grupului, Sileanu avea rolul de a cumpăra bunuri intracomunitar prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, urmate de livrarea acestora către societatea comercială Michelangelo SRL (principalul beneficiar al mărfurilor) care la rândul său a livrat mărfurile către SC Gidacom SRL Iaşi şi SC Medasimpex SRL Dumbrava Roşie. Livrările erau urmate de evidenţierea în contabilitatea firmelor de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului.

Procurorii îl acuză pe Sileanu că prin acţiunile sale a produs bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare totală de 24,6 milioane de lei. Totodată Andrei Sileanu a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 lei lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar, prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale pe care le controla, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilegală.

Anchetatorii au ajuns şi la concluzia că Bogdan-Radu Curticiu, între 8 şi 10 ianuarie, a promis şi apoi a dat unui comisar şef în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cantitatea de opt kg carne de porc cu scopul de interveni pe lângă o altă persoană din cadrul OJPC Bistriţa spre a nu aplica o amendă societăţii comerciale Michelangelo SRL Cluj-Napoca, pentru încălcarea unor prevederile legale privind modul de desfacere a produselor.

"Cu privire la inculpaţii Aldulescu Ştefan, Malciu Răzvan Gabriel, Sileanu Nicoleta Gabriela, Berbecaru Nicoleta Mariana, Calotă Andrei Valentin, Ciocoiu Cristian Mirel, Mocanu Dolores, Păun Ştefan, Lincă Cezar, Păun Mihaela, Csete Levente, Petriţa Eugenia, Panc Aron-Marin, Micle Ioan-Dorin, Onica Nicolae-Marius, Chiriţă Oana s-a reţinut că în perioada 2012 – martie 2014 au sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul Sileanu Andrei şi Seleşiu Sorin, prin aceea că au ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale", conform DIICOT.

În ceea ce îl priveşte pe Ioan-Dorin Micle, procurorii ssuţin că în perioada noiembrie - decembrie 2013 şi februarie - martie 2014, în calitate de funcţionar în cadrul AJFP Bihor, a primit suma totală de 7.500 lei pentru a nu evidenţia în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către Andrei Sileanu.

"Referitor la inculpatul Onica Nicolae-Marius, din probele administrate s-a stabilit că în luna decembrie 2013 şi ianuarie 2014, în calitate de şef în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Oradea – Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, judeţul Arad, în mod repetat a primit suma totală de 19.600 lei cu scopul de a nu evidenţia în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul Sileanu Andrei", conform DIICOT.

Potrivit actului de sesizare a instanţei, Ioana-Doina Curticiu şi Nora-Anamaria Păcurariu au pus în vânzare produse din carne, cu privire la care ştiau că sunt alterate şi cu perioada de valabilitate depăşită, fiind vătămătoare sănătăţii.

"Referitor la inculpatul Ghîţ Ionel-Călin, din probatoriul administrat a rezultat faptul că în calitate de medic veterinar oficial în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, la data de 12 martie 2014, contrar atribuţiilor sale de serviciu a procedat la verificarea selectivă a mărfurilor aflate în depozitul aparţinând SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, cu privire la care existau suspiciuni că sunt alterate şi cu termenul de valabilitate expirat şi a omis sa indisponibilizeze o cantitate de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, până la verificarea integrală a acesteia, fapt ce a permis comercializarea în continuare a mărfurilor", conform procurorilor.

În ceea ce îl priveşte pe Olimpiu-Mircea Lucaciu anchetatorii au indicii că în calitate de inspector în cadrul DSVSA Cluj cunoscând că, la solicitarea organelor judiciare, urmează să aibă loc un control la SC Michelangelo SRL, i-a spus acest lucru lui Radu-Bogdan Curticiu, asigurându-i acestuia timpul să ia măsuri pentru a ascunde marfa stricată.

Dosarul a fost trimis pentru a fi soluţionat de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, anchetatorii punând sechestru pe mai multe bunuri ce aparţin inculpaţilor, pentru a fi recuperat prejudiciul adus statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici