Iniţiativa privind alegerea primarilor în două tururi, respinsă în Comisia de administraţie a Senatului

Comisia de administraţie a Senatului a votat marţi, raport de respingere pentru proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi.

447 afișări
Imaginea articolului Iniţiativa privind alegerea primarilor în două tururi, respinsă în Comisia de administraţie a Senatului

Iniţiativa privind alegerea primarilor în două tururi, respinsă în Comisia de administraţie a Senatului

Proiectul senatorilor USR a fost respins cu şapte voturi „împotrivă” şi două voturi pentru.

Proiectul de lege prevedere modificarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Articolul 101 se modifică şi completează şi va avea următorul cuprins:

„(1) Pentru funcţia de primar, centralizarea voturilor se face de către biroul electoral de circumscripţie.

(2) Este declarat ales primarul candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate.

(3) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur de scrutin, la care participă numai primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur, respectiv primii doi candidaţi dacă sunt aflaţi în situaţie de balotaj.

(4) În urma organizării unui nou tur de scrutin, este declarat ales canddiatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”, potrivit iniţiativei legislative a USR.

Articolul 102 al prezentei legi se abrogă.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, în luna iunie, că este imposibilă revenirea la alegerea primarilor în două tururi, în contextul în care nu pot fi făcute modificări legislative cu un an înainte de alegerile locale.

Taguri:
usr,
proiect,
respingere

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici