Instanţa supremă a decis ARESTAREA în lipsă a lui Sebastian Ghiţă/ Poliţia, împreună cu soţia omului de afaceri, îl caută pe Ghiţă la domiciliul din Ploieşti

Instanţa supremă a decis, joi, să admită cererea DNA de înlocuirea a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, pe numele deputatului fiind emis mandat de arestare în lipsă, după ce a încălcat condiţiile controlului judiciar.

7472 afișări
Imaginea articolului Instanţa supremă a decis ARESTAREA în lipsă a lui Sebastian Ghiţă/ Poliţia, împreună cu soţia omului de afaceri, îl caută pe Ghiţă la domiciliul din Ploieşti

Instanţa supremă decide dacă va emite mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Arhiva Foto)

Update 15:14 Poliţiştii au ajuns, joi după-amiază, în jurul orei 15.00, la domiciliul lui Sebastian Ghiţă, situat în zona de nord a Ploieşti, unde îl caută pe omul de afaceri, după ce instanţa supremă a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci poliţişti au ajuns la domiciliul lui Sebastian Ghiţă, împreună cu soţia omului de afaceri.

Potrivit articolului 231 din Codul de procedură penală, poliţiştii pot pătrunde în locuinţa oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, dacă există indicii din care să rezulte bănuiala că persoana din mandat se află acasă.

Potrivit unor surse judiciare, dacă Sebastian Ghiţă nu va fi găsit acasă, poliţiştii vor întocmi un proces verbal pe care-l vor înainta Curţii Supreme.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, vor avea loc şi alte percheziţii.

Update 13:36 Instanţa supremă a decis, joi, să admită cererea DNA de înlocuirea a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv în cazul lui Sebastian Ghiţă, pe numele deputatului fiind emis mandat de arestare în lipsă, după ce a încălcat condiţiile controlului judiciar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, urmând ca acesta să fie dat în urmărire naţională.

Decizia este executorie, însă nu definitivă.

Update 12:15 Procurorii anticorupţie au motivat cererea de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestului preventiv pentru Sebastian Ghiţă prin faptul că înregistrările făcute publice apărute în mass-media ar fi fost făcute anterior dispariţiei acestuia, susţinând că sustragerea ar fi fost premeditată.

Procurorii anticorupţie au cerut înlocuirea controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive pentru Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Procurorul a motivat cererea argumentând că înregistrările pe care Sebastian Ghiţă le-a lansat în spaţiul public în ultimele zile sunt făcute anterior dispariţiei acestuia şi că acesta ar fi premeditat sustragerea.

"Apreciem că dispariţia sa a fost premeditată şi datorită acelor înregistrări care apar la postul de televiziune România TV, post controlat de Sebastian Ghiţă. Rezultă că înregistările au fost făcute anterior şi că încearcă să se sustragă organelor de urmărire penală şi încearcă să facă incriminări faţă de anumite persoane. Rezultă că inculpatul nu poate decât să fie privat de liberate pentru a înlătura starea de pericol public. Această măsură este necesară şi este singura care poate asigura bunul mers al procesului. Vă rugăm să dispuneţi emiterea mandatului de arestare preventivă. Neemiterea mandatului îngreunează buna desfăşurare a procesului. În baza acestei decizii poate fi dat în urmarire", a declarat procurorul anticorupţie în sala de judecată.

Totodată, s-au adus argumentele potrivit cărora Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la poliţie pe 29 decembrie 2016 şi 03 ianuarie 2017, deşi a fost contactat de organele de poliţie, încălcând cu rea credinţă obligaţiile prevăzute de controlul judiciar, dar nici la termenul din 27 decembrie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Inculpatul Sebastian Ghiţă, în 29 decembrie 2016 şi 03 ianuarie 2017, era obligat să se prezinte la poliţie potrivit obligaţiilor controlului judiciar. Neprezentarea la aceste termene, având în vedere că a fost contactat de organele de poliţie şi nu a fost găsit, ne-a determinat să facem această cerere de înlocuire. Inculpatul încalcă cu rea credinţă obligaţiile care îi revin. (...) Inculpatul nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula apărarea, a premeditat această fugă pentru a împiedica bunul mers al procesului penal. În noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, deşi era supravegheat de poliţie, a reuşit să se sustragă şi să fugă. În acest dosar sunt două date în care acesta nu s-a prezentat. Avocaţii nu au reuşit nici în 27 decembrie să dea date şi împrejurări cu privire la inculpat. În cauză nu poate fi invocată nicio boală, deoarece aşa cum rezultă din înscrisurile la dosar, acesta a fost cotactat de mai multe ori şi nu a răspuns", a mai spus procurorul.

În replică, avocatul lui Sebastian Ghiţă a declarat în faţa instanţei de judecată că nu există o dovadă care să arate că inculpatul ar fi fost înştiinţat de citaţia pentru data de 27 decembrie şi că nu există date concrete că acesta a părăsit teritoriul României.

"Nu există dovadă că inculpatul a fost înştiinţat de citarea la termenul din 27 decembrie. Reaua credinţă trebuie să fie dovedită de organele judicare. Cred că reaua credinţă nu poate fi doar afirmată. Afirmaţii se pot face, exista multiple ipoteze. Eu pot să spun că nu am putut să îl contactăm nici noi, avocaţii. Nu există date că inculpatul a părăsit teritoriul ţării. Ipoteze pot face şi eu, pot afirma că este decedat sau bolnav. Nu pot fi invocate chestiuni legate de mass media. Nu este momentul să se dispună arestarea preventivă. Vă rog sa respingeţi cererea DNA", a fost pledoaria avocatului lui Sebastian Ghiţă.

În timpul afirmaţiei potrivit căreia nu ar exista dovezi că Sebastian Ghiţă a fost înştiinţat de citarea pentru 27 decembrie, judecătorul i-a cerut avocatului să fie onest.

Sebastian Ghiţă a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, poliţiştii care îl supravegheau ar fi spus că acesta conducea cu peste 200 km/h şi ca un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina în care se afla Sebastian Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că cei care efectuau filajul ar fi crezut că doarme.

Omul de afaceri a fost căutat şi în baza unui mandat de aducere emis, pe 21 decembrie, de DNA Ploieşti după ce nu s-a prezentat la sediul instituţiei pentru audieri în dosarul "Ponta-Blair", dosar în care şi el este urmărit penal, dar în care nu are vreo măsură preventivă impusă.

La mai bine de o săptămână de la dispariţie, au apărut înregistrări în care Sebastian Ghiţă vorbea despre sistemul judiciar din România şi despre personaje cheie din justiţie, din SRI şi din mediul politic.

Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, procurorii acuzându-l că ar fi coordonat o adevărată reţea în judeţul Prahova, oferind o "bucăţică de putere” publică într-o zonă de interes în schimbul asigurării protecţiei.

În aceeaşi cauză sunt judecaţi şi Aurelian Mihăilă, procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data comiterii faptelor, Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fostul şef IPJ Prahova, Viorel Dosaru şi fostul şef al DGA, Constantin Ispas.

Ştire iniţială 08:49

Solicitarea a fost înaintată de procurorii anticorupţie după ce Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la sediul Poliţiei din Ploieşti, în cadrul controlului judiciar, măsura preventivă fiind astfel încălcată. Fostul deputat este cercetat sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducererea unui vehicul fără permis. În acelaşi dosar sunt trimişi în judecată şi Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului din Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al IPJ Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de Poliţie.

Articolul 215 din Codul de Procedură Penală prevede, la alin.7 că "în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri". Pe numele lui Sebastian Ghiţă poate fi emis mandat de urmărire naţională dacă judecătorii avizează arestarea în lipsă.

Omul de afaceri a fost căutat şi în baza unui mandat de aducere emis, pe 21 decembrie, de DNA Ploieşti după ce nu s-a prezentat la sediul instituţiei pentru audieri în dosarul "Ponta-Blair", dosar în care şi el este urmărit penal, dar în care nu are vreo măsură preventivă impusă.

De la dispariţie până în prezent, au apărut mai mult înregistrări cu fostul deputat în care acesta vorbeşte despre sistemul judiciar din România şi despre personaje cheia din justiţie, din SRI şi din mediul politic. Fostul parlamentar susţine că toate dosarele privind oameni de afaceri din mass-media au fost măsluite şi că are informaţii despre cum a fost aranjată condamnarea lui Dan Voiculescu şi cum a fost fabricat dosarul lui Adrian Sârbu. De asemenea, acesta susţine că dosarul Realitatea TV a fost pus la cale de Laura Codruţa Kovesi pentru a supune sistemului postul de televiziune. Ghiţă afirmă şi că Nicolae Popa, fost director FNI, a fost adus din Indonezia cu un avion plătit de o firmă privată din Ploieşti. La ultima apariţie, Sebastian Ghiţă a prezentat o înregistrare cu fostul preşedinte Traian Băsescu în care acesta vorbeşte despre despre informaţii pe care le-ar fi primit în legătură cu dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu. În urma acesteia, procurorii s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal de abuz în serviciu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici