Instituţia darului manual, dezmoştenirea şi reguli de reprezentare succesorală, în Codul Civil

Instituţia darului manual, dezmoştenirea şi reguli de reprezentare succesorală sunt reglementate prin Cartea a IV-a "Despre moştenire şi liberalităţi", potrivit Hotărârii de Guvern prin care au fost adoptate tezele Codului civil (Cc).

233 afișări
Imaginea articolului Instituţia darului manual, dezmoştenirea şi reguli de reprezentare succesorală, în Codul Civil

Instituţia darului manual, dezmoştenirea şi reguli de reprezentare succesorală, în Codul Civil

Cartea a IV-a din proiectul de lege - Codul civil va reglementa materia succesiunilor şi liberalităţilor, în redactarea acesteia pornindu-se de la necesitatea revizuirii unor instituţii precum testamentul, rezerva succesorală sau raportul succesoral, se arată în HG, publicată joi în Monitorul Oficial 213.

"Se va propune regândirea structurii reglementării, păstrându-se, în linii generale, actualele soluţii legislative, cu valorificarea unor aspecte consacrate jurisprudenţial sau doctrinar, precum şi cu preluarea unor elemente din dreptul comparat", notează hotărârea citată.

Astfel, se au în vedere:

- gruparea aspectelor comune tuturor tipurilor de succesiuni;

- definirea noţiunii de moştenire legală şi precizarea caracterului moştenirii legale ca regulă supletivă în raport cu moştenirea testamentară;

- consacrarea capacităţii anticipate de a moşteni;

- cu titlu de noutate, urmându-se norma similară din Codul civil francez şi din cel al provinciei Québec din Canada, vor fi reglementate cazurile de nedemnitate absolută şi nedemnitate judiciară, efectele nedemnităţii, precum şi faptul că aceste efecte pot fi înlăturate prin manifestarea expresă a voinţei defunctului;

- în materia devoluţiunii legale a moştenirii, se intenţionează menţinerea celor patru clase tradiţionale de moştenitori, stabilindu-se şi ordinea în care aceştia vin la succesiune;

- în privinţa reprezentării succesorale, se va urmări, pe de o parte, să se consacre expres unele reguli deduse până acum numai pe cale de interpretare doctrinară şi jurisprudenţială, iar pe de altă parte, să se dea o reglementare unitară acestei materii;

- vor fi integrate în cod dispoziţiile privind drepturile de moştenire ale soţului supravieţuitor, prevăzute actualmente în Legea 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor;

- în materia liberalităţilor, va fi consacrat principiul potrivit căruia orice liberalitate trebuie să îmbrace forma donaţiilor - inter vivos - sau a legatului - cuprins în testament;

- în materia donaţiilor, se va menţine cerinţa ad validitatem a formei autentice, dar va fi reglementată expres instituţia darului manual;

- pentru reglementarea testamentului, se vor propune soluţii noi vizând, printre altele, modernizarea materiei testamentelor privilegiate şi valorificarea opiniilor exprimate de doctrină în materia dezmoştenirii;

- va fi adusă o serie de îmbunătăţiri în domeniul partajului şi transmisiunii moştenirii, urmărindu-se clarificarea actualelor soluţii controversate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici