Iohannis, de Ziua Armatei: Naţiunea română se bazează pe curajul şi devotamentul dumneavoastră. Ce a transmis Ciolacu

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au marcat Ziua Armatei Române.

299 afișări
Imaginea articolului Iohannis, de Ziua Armatei: Naţiunea română se bazează pe curajul şi devotamentul dumneavoastră. Ce a transmis Ciolacu

Iohannis, la popotă FOTO: Imagine de arhivă

„Mă bucur să sărbătorim împreună Ziua Armatei României şi să ne manifestăm întreaga recunoştinţă şi apreciere faţă de militarii noştri, activi, în rezervă şi în retragere, precum şi faţă de personalul civil care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organismului militar. Această zi le este dedicată şi ostaşilor români care, cu hotărâre, devotament şi spirit de sacrificiu, au luptat şi s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru independenţa României, în 1877, precum şi în timpul celor două războaie mondiale. Totodată, Ziua Armatei României este prilejul potrivit pentru a onora veteranii de război, precum şi pe cei care au făcut sacrificiul suprem sau au fost răniţi în teatrele de operaţii unde Armata României, alături de aliaţi şi parteneri, a participat la lupta împotriva terorismului şi la operaţiile umanitare sau la cele de menţinere a păcii”, a spus preşedintele.

Potrivit lui Iohannis, „în arhitectura constituţională”, Armata României are rolul esenţial de a garanta independenţa, suveranitatea, unitatea statului şi integritatea teritorială a ţării: „Cu devotament şi profesionalism, militarii noştri continuă să facă din Armată un autentic ambasador al ţării noastre pe plan internaţional, contribuind din plin la consolidarea relevanţei strategice şi a profilului României la nivel global. Armata României participă activ la efortul colectiv de descurajare şi apărare în cadrul NATO, precum şi la misiunile şi operaţiile Uniunii Europene, ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la cele desfăşurate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite. Traversăm însă o perioadă foarte complicată, în care pacea şi întregul climat de securitate la nivel global sunt ameninţate de conflicte regionale cu potenţial de agravare. Europa se confruntă cu o criză fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a agresiunii militare brutale şi ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în timp ce atacul terorist şocant şi reprobabil din 7 octombrie împotriva Statului Israel riscă să destabilizeze complet Orientul Mijlociu pe termen lung”.

În acest context dificil, este cu atât mai relevant rolul Armatei României în asigurarea securităţii naţionale şi a apărării colective pe Flancul Estic al NATO, spune Klaus Iohannis.

Militarii români, alături de aliaţii prezenţi în România, sunt elemente-cheie în menţinerea posturii de descurajare şi apărare a NATO în regiunea Mării Negre, o zonă de importanţă strategică pentru spaţiul euroatlantic: „Astăzi, prin apartenenţa la NATO şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, România beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istorie. La rândul nostru, suntem hotărâţi să apărăm valorile democraţiei şi suntem pe deplin angajaţi în eforturile de consolidare a securităţii şi a stabilităţii regionale, europene şi euroatlantice. Vom continua să fim un partener credibil şi predictibil în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, un pilon de stabilitate în Estul Europei şi un important furnizor de securitate în regiunea Mării Negre”.

„Faceţi parte dintr-o instituţie fundamentală a României, apreciată pentru calităţile pe care fiecare dintre dumneavoastră le demonstraţi pe timpul misiunilor la care participaţi. Profesionalismul, ataşamentul faţă de simbolurile naţionale şi valorile democratice, responsabilitatea, onoarea, curajul şi spiritul de sacrificiu sunt doar câteva dintre trăsăturile care vă caracterizează activitatea.
Astăzi, Armata României este o instituţie modernă, deplin integrată şi interoperabilă cu structurile NATO. Comandamentele şi celelalte structuri Aliate dislocate pe teritoriul ţării noastre, precum şi exerciţiile comune desfăşurate cu partenerii noştri contribuie la menţinerea unui nivel ridicat al pregătirii pentru luptă a Armatei noastre”, a menţionat şeful statului.

Acesta a subliniat că va fi acordată în continuare o atenţie deosebită şi înzestrării cu echipamente de luptă şi de protecţie moderne. Începând cu acest an, alocăm 2,5% din PIB Apărării, iar cel puţin 20% din acest buget va fi destinat în continuare înzestrării forţelor armate.

„Această bază solidă ne va permite să derulăm o serie de programe de modernizare a echipamentelor existente şi de înzestrare cu altele moderne, printre care: avioane multi-rol, sisteme şi echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum şi echipamente de protecţie individuală şi colectivă. Acestea, alături de un nivel de pregătire ridicat, vor asigura o capacitate de apărare credibilă, puternică şi adaptată noilor cerinţe de securitate. Trebuie să fim permanent în măsură să răspundem prompt şi eficient provocărilor din ce în ce mai diverse cu care ne confruntăm. Naţiunea română se bazează pe curajul şi devotamentul dumneavoastră pentru garantarea securităţii naţionale şi protejarea valorilor democratice ale societăţii noastre. Vă îndemn să vă instruiţi în continuare cu perseverenţă şi să acţionaţi hotărât pentru a îndeplini cu succes misiunile primite, aducând astfel onoare şi prestigiu Armatei României. Vă felicit pentru modul exemplar în care vă desfăşuraţi activitatea şi vă mulţumesc pentru dăruirea şi spiritul de sacrificiu de care daţi dovadă în fiecare zi pentru apărarea ţării! De asemenea, felicit tinerii studenţi militari care au depus astăzi, aici, jurământul militar, precum şi personalul Statului Major al Apărării, al cărui drapel de luptă l-am decorat. Vă urez multă sănătate şi succes în nobila misiune pe care v-aţi asumat-o prin jurământul de credinţă faţă de patrie”, şi-a încheiat preşedintele mesajul.

Ciolacu a amintit că Bugetul Armatei este de 2,5% din PIB

Şeful Executivului a subliniat în discursul rostit în Parcul Carol I din Capitală că, începând din acest an, România a alocat un buget de 2,5% la Apărare. Ciolacu susţine că această decizie politică a permis derularea unui număr mai mare de programe de înzestrare, dar şi iniţierea unui amplu proces de modernizare şi de transformare a Armatei României.

„Deteriorarea situaţiei de securitate la graniţele României, dar şi conflictul din Orientul Mijlociu ne demonstrează - o dată în plus - de ce avem nevoie de o Armată puternică, care să facă faţă noilor provocări. Suntem membri ai NATO, iar asta reprezintă o garanţie că securitatea cetăţenilor români nu va fi pusă în pericol niciodată. Însă, trebuie să înţelegem că descurajarea şi combaterea eficientă a diferitelor tipuri de ameninţări la care suntem supuşi nu se poate face decât dacă vom investi masiv şi în dotări”, a spus premierul.

El a dat asigurări că Guvernul României va continua să fie alături de Armata Română şi să ofere toate resursele atât pentru pregătirea militarilor la cele mai înalte standarde, cât şi pentru achiziţiile necesare pentru întărirea flancului estic al NATO şi consolidarea cooperării cu aliaţii noştri.

El a transmis un mesaj de apreciere şi mulţumire către toţi cei care slujesc în Armata Română, de la soldaţi la comandanţi, pentru serviciul curajos şi devotat: „Să nu uităm niciodată că apărarea patriei noastre este o misiune nobilă şi solemnă şi sunt convins că întreaga societate românească apreciază ceea ce faceţi zi de zi în slujba României şi a românilor”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici