Izaura Anghel spune că 300.000 euro din banii daţi lui Mircea Băsescu au ajuns la fratele acestuia

Fiica lui Sandu Anghel, Izaura, a spus, în faţa magistraţilor Tribunalului Constanţa, că Mircea Băsescu a primit 600.000 de euro de la familia sa pentru a-l ajuta pe tatăl său să primească o pedeapsă mai mică şi să iasă din închisoare şi că jumătate din sumă a ajuns la Traian Băsescu.

123 afișări
Imaginea articolului Izaura Anghel spune că 300.000 euro din banii daţi lui Mircea Băsescu au ajuns la fratele acestuia

Izaura Anghel spune că 300.000 euro din banii daţi lui Mircea Băsescu au ajuns la fratele acestuia (Imagine: Tudor Costi/Mediafax Foto)

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, a fost audiată ca martor, vineri, la Tribunalul Constanţa, în dosarul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influenţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea a povestit în faţa instanţei că, la câteva zile după ce tatăl său a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, Marian Căpăţână a venit la familia sa, spunând că a fost trimis de Mircea Băsescu pentru ca în schimbul sumei de un milion de euro să îl scoată din închisoare pe Sandu Anghel. Familia Anghel a mers apoi la Mircea Băsescu pentru a-l întreba dacă cele spuse de Marian Căpăţână se confirmă, iar fratele fostului preşedinte le-a spus să-i dea banii lui Marian Căpăţână şi lucrurile se vor rezolva pentru Sandu Anghel, a susţinut aceasta.

Izaura Anghel a afirmat că Mircea Băsescu a primit suma de 600.000 de euro în două tranşe, una de 250.000 de euro, iar cealaltă de 350.000 de euro. Banii i-au fost daţi lui Marian Căpăţână într-un apartament din Constanţa, aceştia au fost verificaţi de o doamnă de la bancă dacă sunt autentici, iar apoi Căpăţână i-a dat sumele lui Mircea Băsescu, a spus ea.

Ea a adăugat că familia Anghel urma să îi mai dea lui Mircea Băsescu 400.000 de euro, dar la momentul respectiv nu aveau aceşti bani.

După ce Sandu Anghel a fost condamnat de prima instanţă, familia sa a mers la Mircea Băsescu pentru a-i cere explicaţii şi să le returneze banii, a susţinut Izaura Anghel.

"Mircea Băsescu ne spunea să avem răbdare că se va rezolva la Curtea de Apel Dolj, care-l va pune în libertate pe tatăl meu pentru că vorbeşte cu fratele său. Spunea că-l va condamna pe tata la un an cu suspendare sau că va fi condamnat la pedeapsa executată deja în arest preventiv", a spus Izaura Anghel.

Ea a menţionat că, după o perioadă, Mircea Băsescu le-a înapoiat 280.000 de dolari, iar Marian Căpăţână le-a returnat şi el 100.000 de euro.

Conform declaraţiilor făcute de Izaura Anghel, în momentul în care Sandu Anghel a fost condamnat şi de a doua instanţă, familia sa a cerut din nou banii de la Mircea Băsescu, iar acesta le-a spus să facă recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că acolo magistraţii îl vor elibera.

Izaura Anghel a spus că i-au fost arătate lui Mircea Băsescu înregistrările făcute de Florin Anghel cu acesta, în care vorbeşte de banii primiţi, fratele fostului preşedinte fiind ameninţat că aceste filmări vor ajunge la presă dacă banii nu sunt înapoiaţi. Izaura a susţinut că atunci Mircea Băsescu le-a spus că banii nu sunt la el, ci la Marian Căpăţână.

După ce Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de ICCJ la opt ani şi nouă luni de închisoare, Mircea Băsescu i-a chemat să le dea restul banilor, dar atunci le-a organizat flagrantul în urma căruia cinci dintre membrii familiei Anghel sunt judecaţi pentru şantaj, a afirmat Izaura Anghel.

Ea a susţinut că, în toată această perioadă, Mircea Băsescu le-a dat asigurări că Sandu Anghel scapă de închisoare, afirmând că vorbeşte cu magistraţi din Olt, dar şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, Izaura Anghel a spus că este convinsă că jumătate din banii daţi lui Mircea Băsescu, şi anume suma de 300.000 de euro, au ajuns la Traian Băsescu.

Instanţa a decis ca la următorul termen să fie audiaţi Marius Constantin, soţul Izaurei Anghel, Grinică-Ion Anghel, fratele acesteia, dar şi Doina Băsescu, soţia lui Mircea Băsescu, în cazul celei din urmă neexistând obligaţia de a da declaraţie, ci doar dacă doreşte acest lucru.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, le-a spus jurnaliştilor, la finalul procesului, că declaraţia Izaurei Anghel a fost una plină de contradicţii.

"Au fost declaraţii pline de contradicţii, în contradicţie cu declaraţiile celorlalţi membri ai familiei şi în contradicţie chiar cu declaraţiile dânsei", a spus Nelu Taşcă.

El a adăugat că nu ştie dacă soţia lui Mircea Băsescu va dori să dea declaraţii în faţa instanţei.

"Nu ştiu, vom vedea care este poziţia dânsei", a menţionat avocatul lui Mircea Băsescu.

Marian Căpăţână le-a spus jurnaliştilor, la ieşirea din sala de judecată, că doreşte să afle părerea lui Traian Băsescu despre acest dosar, menţionând că îl aşteaptă pe fostul preşedinte la un pahar cu whisky.

"Cred că mai important era dacă ieşea public domnul Traian Băsescu şi spunea varianta dânsului, asta cred că era interesant. Să ne spună ce variantă ştie, pentru că se tot laudă că ştie varianta adevărată şi că a fost o înscenare. Să fie bărbat, să arate că e bărbat. Îl aştept şi la mine la un pahar de whisky", a declarat Marian Căpăţână.

Următorul termen în acest proces va avea loc în 22 mai.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, într-un dosar privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte Traian Băsescu.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici