Jandarmeria Suceava, precizări după dispariţia ursului împuşcat: Când jandarmul s-a întors, ursul nu mai era

Reprezentanţii Jandarmeriei Suceava au transmis, marţi, după dispariţia ursului împuşcat, care a atacat un jandarm, modul în care s-a produs incidentul, precum şi faptul că atunci când jandarmul care a tras cu arma s-a întors la locul unde a lăsat animalul, acesta nu mai era acolo.

808 afișări
Imaginea articolului Jandarmeria Suceava, precizări după dispariţia ursului împuşcat: Când jandarmul s-a întors, ursul nu mai era

Jandarmeria Suceava, precizări după dispariţia ursului împuşcat: Când jandarmul s-a întors, ursul nu mai era

„Sâmbătă, 6 iulie, în jurul orei 21.50, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Broşteni, aflat în misiune de patrulare la marginea satului Holda, la limita dintre zona locuită şi zona împădurită, a fost atacat de un urs. (...) Unul dintre jandarmi, în vârstă de 38 de ani, a fost muşcat în zona umărului drept şi a suferit leziuni provocate de ghearele animalului în zona umărului şi piciorului drept, precum şi în zona abdomenului. Atacul s-a produs rapid, fără ca jandarmul atacat sau colegul de patrulă să aibă timpul necesar de a utiliza alte mijloace de apărare sau îndepărtare a animalului prin măsuri preventive, viaţa jandarmului fiind pusă în pericol iminent”, au transmis, marţi, reprezentanţii Jandarmeriei Suceava.

Aceştia spun că celălalt jandarm a acţionat pentru salvarea colegului său şi a făcut uz de armă, trăgând cu pistolul pe care îl avea în dotare.

Potrivit comunicatului citat, având în vedere că jandarmul rănit avea mai multe leziuni şi sângera abundent, colegul acestuia a luat decizia să îl transporte către unitatea medico-socială din oraşul Broşteni cu autovehiculul din dotarea postului montan, solicitând totodată sprijin medical prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

„În momentul începerii deplasării, animalul a rămas la locul incidentului. În Broşteni, jandarmii s-au întâlnit cu un lucrător din cadrul Poliţiei Oraşului Broşteni, căruia i-au comunicat situaţia înregistrată. După ce jandarmul rănit a fost urcat în ambulanţă în vederea transportării către Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, conform deciziei luate de personalul medical, colegul acestuia şi un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, ajuns între timp în Broşteni, s-au deplasat la locul producerii incidentului, însă ursul nu se mai afla acolo”, adaugă jandarmii.

Jandarmul rănit a fost operat în scurt timp după ce a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava şi a rămas internat.

Ursul împuşcat după ce a atacat un jandarm sâmbătă seara, în Suceava, a dispărut, în acest caz fiind dispusă, duminică, o anchetă pentru a afla dacă leşul animalului a fost furat sau dacă ursul nu a murit, ci doar a fost rănit şi a fugit înapoi în zona împădurită.

Taguri:
jandarm,
urs,
dispariţie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici