Judecarea dosarului privind anularea mărcii Steaua, amânată pentru 11 octombrie

Procesul privind anularea mărcii Steaua a fost amânat, marţi, la primul termen, instanţa Tribunalului Bucureşti stabilind ca acţiunea declanşată de Clubul Sportiv al Armatei, care nu este de acord ca sigla simbol a clubului să fie cesionată unei grupări private, să fie judecată în 11 octombrie.

196 afișări
Imaginea articolului Judecarea dosarului privind anularea mărcii Steaua, amânată pentru 11 octombrie

Judecarea dosarului privind anularea mărcii Steaua, amânată pentru 11 octombrie (Imagine: Bogdan Dinca/Mediafax Foto)

Judecarea cererii Clubului Sportiv al Armatei de anulare a mărcii Steaua trebuia să înceapă marţi, însă discuţiile au fost amânate din motive procedurale.

Instanţa a stabilit ca discuţiile în acest dosar să continue în 11 octombrie.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a cerut judecătorilor Tribunalului Bucureşti anularea mărcii Steaua, aflată din anul 2003 în proprietatea societăţii Fotbal Club Steaua Bucureşti SA şi afirmă că FC Steaua are datorii de 250.000 de euro, reprezentând chiria neachitată din ultima perioadă. Totuşi, CSA Steaua şi-a exprimat disponibilitatea de a ceda arena şi terenurile de antrenament grupării patronate de Gigi Becali, cu condiţia să fie achitate toate datoriile, de aproximativ 250.000 de euro.

Becali a anunţat, în ultima perioadă, că Steaua va reveni pe Complexul Sportiv din Bulevardul Ghencea doar dacă îi va fi cedat stadionul pentru o perioadă lungă de timp, în schimbul unei sume modice, iar el să investească în modernizarea acestuia.

Gigi Becali se află în conflict cu MApN pentru stadionul din Bulevardul Ghencea. Finanţatorul stelist s-a plâns de chiria foarte ridicată pe care trebuia să o plătească pentru ca echipa să evolueze pe Stadionul Steaua şi a renunţat să mai folosească terenurile din complexul sportiv din Bulevardul Ghencea. În prezent, lotul echipei Steaua se antrenează la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia sau la Complexul Sportiv Buftea. În primele şase etape ale campionatului, Steaua a jucat meciurile de pe teren propriu la Constanţa sau Ploieşti.

Pentru primul meci din grupa J a Ligii Europa, Steaua va întâlni formaţia germană Schalke 04 pe arena "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca, în urma problemelor apărute pe Arena Naţională, unde oficialii stelişti ar fi dorit să aibă loc această partidă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici