Judecarea recursului făcut de primarul Solomon, amânată din cauza lipsei avocaţilor acestuia

Judecarea recursului făcut de primarul Craiovei, Antonie Solomon, la măsura arestării preventive, a fost amânată, vineri dimineaţă, din cauza lipsei avocaţilor acestuia.

74 afișări
Imaginea articolului Judecarea recursului făcut de primarul Solomon, amânată din cauza lipsei avocaţilor acestuia

Judecarea recursului făcut de primarul Solomon, amânată din cauza lipsei avocaţilor acestuia (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Cei doi avocaţi care ar fi urmat să îl reprezinte pe primar, Sebastian Rădulescu şi Marian Nazat, nu s-au prezentat la Curtea de Apel Piteşti, care de la ora 10.00 urma să judece recursul formulat la decizia de arestare preventivă a edilului.

Cei doi avocaţi au depus acte justificative în instanţă, Nazat motivând că trebuie să participe la un proces la instanţa supremă, iar Rădulescu anunţând că este plecat la Sibiu, la o conferinţă.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Piteşti a reprogramat judecarea recursului pentru luni la ora 10.00.

Antonie Solomon, care a fost adus, vineri dimineaţă, la Curtea de Apel Piteşti, cu cătuşe la mâini şi sub escortă, s-a întors în arestul Poliţiei Argeş.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost arestat preventiv, miercuri după-amiază, pentru 29 de zile, după aproape cinci ore de audieri, în baza unui mandat emis pe numele său de magistraţii Tribunalului Argeş, edilul fiind acuzat de luare de mită în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals.

Solomon a atacat decizia cu recurs.

Primarul a fost arestat pentru primirea unei mite de 50.000 de euro de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova, informează Direcţia Naţională Anticorupţie, care precizează că în acest caz sunt vizate şi alte persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici