La Spitalul CFR din Galaţi se ajunge cu barca - FOTO

Accesul pacienţilor la Spitalul CFR, situat în cartierul Valea Oraşului, din municipiul Galaţi, se face cu dificultate din cauza inundaţiilor din zonă, echipajele ISU Galaţi acţionând cu mai multe bărci pentru a facilita tranzitul pacienţilor şi al cadrelor medicale din spital.

483 afișări
Imaginea articolului La Spitalul CFR din Galaţi se ajunge cu barca - FOTO

La Spitalul CFR din Galaţi se ajunge cu barca (Imagine: Florin Novac/Mediafax Foto)

Managerul Spitalului CFR Galaţi, dr. Gabriela Ionescu, a declarat că până acum cadrele medicale au intrat în spital folosind bărci puse la dispoziţie de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, în acelaşi mod făcându-se şi accesul pacienţilor în spital.

"A fost oprit curentul electric în zonele în care apa ar putea ajunge în clădirea spitalului. Nu s-au înregistrat incidente, iar activitatea medicală se poate desfăşura fără alte probleme", a mai spus managerul spitalului.

În urma unei ploi torenţiale care a avut loc joi dimineaţă, câteva zeci de locuinţe din cartierul Valea Oraşului din Galaţi au fost inundate.

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi acţionează cu mai multe motopompe pentru scoaterea apelor din locuinţele inundate şi patrulează cu bărcile pentru evacuarea persoanelor surprinse de ape în case.

Tot din cauza ploilor abundente din noaptea de miercuri spre joi, DN 25 care face legătura între Galaţi şi Tecuci s-a surpat pe un sens de mers, la ora actuală circulaţia desfăşurându-se pe o singură bandă.

Echipaje ale Poliţiei Rutiere dirijează traficul care se desfăşoară pe o singură bandă, iar maşinile cu tonaj mai mare de 7,5 tone sunt nevoite să folosească o rută ocolitoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici