Legea educaţiei "asumată corectată" prevede clar că rectorii nu pot fi şi demnitari

Forma "asumată corectată" a Legii educaţiei, postată joi seară pe site-ul Senatului, prevede, în mod clar, la articolul 251, alineatul 5, că "persoanele cu funcţii de demnitate publică nu pot ocupa funcţii de conducere în cadrul universităţilor".

33 afișări
Imaginea articolului Legea educaţiei "asumată corectată" prevede clar că rectorii nu pot fi şi demnitari

Legea educaţiei "asumată corectată" prevede clar că rectorii nu pot fi şi demnitari

În varianta iniţială postată pe site-ul acestei Camere şi asumată de Guvern în faţa Parlamentului, acest alineat lipsea, articolul 251 având doar patru alineate.

Noua variantă are titulatura "forma asumată corectată".

PNL a acuzat, joi, faptul că varianta legii educaţiei primită de parlamentari diferă de cea postată pe site-ul Guvernului şi că a fost modificată ulterior asumării răspunderii Guvernului pe această lege. Ulterior, varianta de pe site-ul Guvernului nu a mai putut fi accesată.

Premierul Emil Boc a afirmat, joi, că Guvernul şi-a angajat răspunderea pentru legea educaţiei în forma aprobată de Executiv şi trimisă la Parlament, iar problemele tehnice privind necorelări de articole sunt rezolvate de către personalul administrativ. De asemenea, el a spus că nu există forme diferite ale legii.

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a afirmat că varianta finală a legii educaţiei include un articol care spune că "problemele de incompatibilitate nu se pun pe parcursul actualului mandat" şi precizează că nu are legătură cu faptul că există variante diferite ale legii asumate.

Întrebată în legătură cu faptul că varianta de pe site-ul Guvernului este diferită de cea primită la Parlament, marţi, într-una dintre variante lipsind articolul care face referire exact la incompatibilitatea dintre un demnitar şi o funcţie de conducere în universitar, Andronescu a declarat, la Realitatea FM, că nu are nicio legătură cu acest lucru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici