Legea privind castrarea chimică a pedofililor, respinsă de Senat

Comisia juridică a Senatului a respins, marţi, iniţiativa legislativă care prevede castrarea chimică a pedofililor condamnaţi pentru circumstanţe agravante de abuz sexual.

847 afișări
Imaginea articolului Legea privind castrarea chimică a pedofililor, respinsă de Senat

Legea privind castrarea chimică a pedofililor, respinsă de Senat (Imagine: Shutterstock)

Senatorii doin Comisia juridică au adoptat, în acest sens, un raport de respingere la propunerea legislativă privind prevenirea violenţei şi abuzurilor sexuale asupra minorului, singurul vot în favoarea adoptării proiectului aparţinând senatorului PDL Iulian Urban.

Propunerea legislativă prevede ca făptuitorul găsit vinovat de violenţă şi abuz sexual asupra minorului şi condamnat pentru circumstanţe agravante de abuz sexual să primească o pedeapsă suplimentară prin "inhibarea pornirilor sexuale, prin metode chimice", pentru a se preveni, astfel, recidiva.

În proiect se arată că această sancţiune se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, ce pot avea consecinţe grave atât pentru dezvoltarea fizică, psihică şi morală a minorului, cât şi pentru copiii ce s-ar putea naşte în urma acestor raporturi.

Conform proiectului, pedeapsa suplimentară poate fi însoţită de tratament psihologic adecvat, în scopul prevenirii recidivei, dar şi pentru integrarea infractorului în societate, fără ca acesta să mai reprezinte o ameninţare.

Condamnatul acuzat de pedofilie ar urma, aşa cum se arată în proiect, să fie în continuare sub supraveghere, prin monitorizare GPS şi după ce şi-a ispăşit pedeapsa.

În timpul dezbaterilor, senatorul PDL Iulian Urban a spus că introducerea pedepsei de castrare chimică nu reprezintă un tratament inuman, el dând ca exemplu faptul că ţări precum Polonia şi Rusia au legislaţii în acest sens.

"Ai copii, au vreo opt ani, îi violează şi îl cazăm pe banii statului, să stea să mănânce trei mese pe zi vreo douăzeci de ani", a spus senatorul.

Pe de altă parte, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu (PSD) a susţinut că, dacă doresc să fie serioşi în ceea ce fac, senatorii ar trebui să îşi propună să modifice Codul Penal şi introducă pedepse complementare şi măsuri de siguranţă. "În niciun caz nu se poate face aşa cum a gândit-o colegul deputat", a opinat acesta.

Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă (PSD), a subliniat că această problemă este "extrem de delicată". "Probabil ar trebui să fie găsită o modalitate legislativă, dar care să fie unitară cu Codul Penal şi să facă în aşa fel încât prin pedeapsă să fie descurajate astfel de comportamente", a declarat Toni Greblă.

Referitor la monitorizarea prin GPS, Greblă a apreciat că nu rezolvă nimic în sensul prevenirii abuzurilor pedofililor.

Propunere legislativă privind prevenirea violenţei şi abuzurilor sexuale asupra minorului are ca autori mai mulţi deputaţi PDL - Claudia Boghicevici, Iustin-Marinel Cionca-Arghir, Cătălin Croitoru, Tinel Gheorghe, Stelian Ghiţă-Eftemie, Mircia Giurgiu, Ioan Holdiş, Doru Leşe, Nicuşor Păduraru, Ştefan Pirpiliu, Alin Popoviciu, Marius Rogin, Valentin Rusu, Mihaela Şandru şi Marius Spânu.

Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional în privinţa acestui proiect fiind Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici