Liga Studenţilor Iaşi: UMF îşi bate joc de studenţi, refuză dialogul

Liga Studenţilor din Iaşi susţine că Universitatea de Medicină şi Farmaceutică din Iaşi îşi „bate joc de studenţi” şi „refuză dialogul” cu reprezentanţii studenţilor de peste trei luni.

577 afișări
Imaginea articolului Liga Studenţilor Iaşi: UMF îşi bate joc de studenţi, refuză dialogul

Liga Studenţilor Iaşi: UMF îşi bate joc de studenţi, refuză dialogul

Conducerea Ligii Studenţilor din Iaşi a transmis un comunicat de presă în care critică atitudinea „sfidătoare” pe care o are conducerea UMF Iaşi. Conform comunicatului citat, UMF ignoră solcitările şi problemele ridicate de studenţi încă din luna iunie.

„Liga Studenţilor (LS IAŞI) critică atitudinea sfidătoare a UMF Iaşi care la mai bine de 3 luni de la protestul care a strâns peste 1000 de studenţi, ignoră în continuare solicitările şi problemele ridicate de aceştia, refuzând orice dialog. La finalul lunii iunie, peste 1000 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi au manifestat împotriva deciziilor recente ale conducerii de majorare a taxelor de cazare şi şcolarizare, de impunere a prezenţei obligatorii la cursuri în contextul în care majoritatea profesorilor citesc din prezentări, bibliografiile şi materialele sunt învechite iar rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenţi nu sunt luate în consideraţie”, se arată în comunicat.

Sudenţii susţin că, deşi 849 de studenţi au semnat memoriul adresat conducerii instituţiei, restul manifestanţilor temându-se de o posibilă „răzbunare”, rectoratul refuză să dea un răspuns scris solicitărilor, ascunzându-se în spatele organizaţiilor studenţeşti docile din universitate care susţin poziţia conducerii.

Confrom aceluiaşi comunicat, conducerea UMF Iaşi continuă dezinformările, ascunzându-se după faptul că doar 10% dintre studenţi au protestat şi au semnat memoriul înaintat conducerii, în contextul în care manifestaţia a avut loc la final de sesiune şi a fost boicotată masiv de către organizaţiile studenţeşti din universitate. Mai mult, se înaintează ideea falsă că protestatarii din iunie ar fi studenţi de la «Cuza» sau «Politehnică», plătiţi de Liga Studenţilor şi îmbrăcaţi în halate, deşi aceştia şi-au arătat în public carnetele de student.

„În urma protestului, pe fondul evaluării periodice, managerul Spitalului Sf. Spiridon, conf. univ. dr. Daniel Timofte, a fost demis, însă ulterior ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-a numit director medical, ca apoi acesta să câştige concursul pentru postul de manager organizat luna aceasta. Deşi face parte din comisia pentru strategii instituţionale a Senatului UMF Iaşi, fiind în acelaşi timp şi manager al Spitalului Sf. Spiridon, Daniel Timofte este, conform conducerii universităţii, principalul vinovat pentru vestiarele insalubre din cadrul spitalului, acesta refuzând renovarea lor. Doar un singur amfiteatru a fost renovat peste vară”.

Studenţii mai spun că Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la starea degradantă a căminelor UMF Iaşi, determinând instituţia să accelereze procesul de renovare a unor camere şi de eliminare a mucegaiului sau a gândacilor.

Cu toate acestea, „conducerea UMF Iaşi refuză să accepte solicitările studenţilor, în special cele legate de prezenţa obligatorie la cursuri şi de majorarea taxelor de cazare cu 50%, respectiv a taxei de şcolarizare cu încă 1500 de lei. Rectorul insistă cu prezenţa obligatorie, deşi chiar personal a venit în ultimul an doar la 4 cursuri din 28!

Măsura privind prezenţa obligatorie încalcă dispoziţiile legale care dau studenţilor dreptul de a refuza să participe la procesul educaţional mai mult de 8 ore pe zi şi le neagă dreptul la muncă, mulţi studenţi aflându-se în situaţia de a se întreţine singuri, fiind nevoiţi să lucreze în regim full-time, iar alţii fiind în situaţia de navetişti în zonele limitrofe Iaşului. Mai mult, studenţii care au copii, nu se mai pot îngriji de aceştia ca urmare a acestei decizii. Aceste categorii sunt acum în risc de abandon universitar şi studenţii aflaţi în această situaţie se pregătesc să renunţe la studii”.

Studenţii au scandat în iunie: „10.000 de lei pentru cursuri de 2 lei”, „Pretenţii mari pentru cursuri mediocre”, „Vreţi amfiteatre pline? Alegeţi profii bine!”

„În mod total tendenţios, rectorul UMF Iaşi a prezentat în mass-media faptul că fără prezenţă obligatorie la cursuri nu pot fi formaţi medici buni. Din păcate pentru unii profesori de la UMF Iaşi, studenţii preferă să se pregătească singuri pentru materiile respective sau să urmărească canale on-line, inclusiv pe YouTube, unde medici din străinătate prezintă extraordinar de bine în 10 minute ceea ce unii profesori nu pot explica în 2 ore. Studenţii vor participa în mod natural la cursurile care sunt organizate şi susţinute de profesori dedicaţi, care pot transmite cunoştinţe relevante şi care ştiu să ţină o prelegere şi să deschidă mintea tinerilor. Nu are niciun sens să participi, ca student, la cursuri unde efectiv ore în şir profesorii citesc din prezentări de tip PowerPoint sau unde în locul profesorului vine un asistent sau un doctorand total nepregătit.” a declarat Toma Tataru, preşedinte Liga Studenţilor (LS IAŞI).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici