Liviu Negoiţă a depus jurământul la învestirea în funcţia de primar al sectorului 3

Democrat-liberalul Liviu Negoiţă, care a câştigat din primul tur al alegerilor locale un nou mandat la sectorul 3, a fost instalat, miercuri, în funcţie şi a depus jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Primăriei Sectorului 3.

37 afișări
Imaginea articolului Liviu Negoiţă a depus jurământul la învestirea în funcţia de primar al sectorului 3

Liviu Negoiţă a depus jurământul la învestirea în funcţia de primar al sectorului 3 (Imagine: Mediafax Foto)

Primarul Liviu Negoiţă a depus jurământul în faţa consilierilor care vor face parte din Consiliul Local al sectorului 3 în următorul mandat înainte ca aceştia să fie validaţi.

După ce a terminat de spus jurământul, unul dintre consilierii aflaţi în sală s-a ridicat şi i-a arătat primarului că atâta timp cât Consiliul nu este validat, va fi nevoie să redepună jurământul.

Negoiţă a explicat că în primul rând a depus jurământul în faţa şi pentru cetăţenii sectorului 3 şi că, ulterior validării tuturor consilierilor, va redepune jurământul. Astfel, acesta a repetat jurământul după validarea celor 27 de consilieri locali din sectorul 3.

"Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ce stă în puterea mea pentru binele cetăţenilor sectorului 3. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!", a spus Negoiţă.

Consiliul Local al sectorului 3 va avea în componenţă 27 de consilieri, din care 18 de la PDL (două treimi), şase de la PSD şi trei de la PNL.

La ceremonia de depunere a jurământului participă prefectul Capitalei, Cătălin Deaconescu, şi subprefectul municipiului Bucureşti Cristina Ecaterina Coruţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici