Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară

Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară după ce reprezentanţii primăriei au semnat ordinele de plată către Callatis Therm şi după ce viceprimarul Constantin Filimon a revenit asupra notificării trimise societăţii de termoficare privind încetarea contractului.

209 afișări
Imaginea articolului Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară

Locuitorii din Mangalia ar putea avea căldură începând de marţi seară (Imagine: Arhiva Mediafax foto)

"Am încercat să rezolv situaţia căldurii împreună cu consilierii, nu am reuşit, mi s-a părut corect să fiu solidar cu cetăţenii şi să merg pe varianta propusă de domnul prefect astfel încât astăzi dimineaţă (n.r. - marţi) am revenit asupra notificării pe care o făcusem către Callatis Therm în aşa fel banii alocaţi de Guvern să ajungă către această societate", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Constantin Filimon.

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a anunţat, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că au fost semnate ordinele de plată către Callatis Therm, iar societatea a trimis deja o cisternă pentru a încărca combustibil.

El a precizat că începând de marţi seară locuitorii municipiului ar putea avea căldură.

"Soluţia e cea propusă de mine, să se facă plata către Callatis Therm şi să fie furnizat combustibilul de contravaloarea sumei alocate de Guvern. Au fost semnate ordinele de plată către Callatis Therm. Prima cisternă este la Rompetrol pentru încărcarea primelor 50 de tone pentru combustibil. Locuitorii vor avea de astăzi (n.r. - marţi) căldură în locuinţe dacă jocurile politice nu sunt împinse la extrem", a afirmat prefectul Claudiu Palaz.

El a menţionat că din suma alocată de Guvern pentru încălzire, respectiv 1,5 milioane de lei, locuitorii Mangaliei se vor încălzi două săptămâni timp de 12 ore pe zi.

Constantin Filimon anunţa, în 15 februarie, că a notificat societatea de termoficare Callatis Therm privind încetarea contractului întrucât locuitorii oraşului "au stat în frig în această iarnă".

La rândul său, prefectul Claudiu Palaz spunea că rezilierea contractului nu se poate face aşa uşor şi consideră că gestul lui Constantin Filimon este "iresponsabil". De asemenea, el spunea că situaţia de la Mangalia s-ar fi rezolvat dacă reprezentanţii Primăriei ar fi emis ordinele de plată către Callatis Therm.

Situaţia căldurii în municipiul Mangalia nu a fost deocamdată rezolvată în condiţiile în care Guvernul a alocat suma de 1,5 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru asigurarea furnizării energiei termice locuitorilor racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Blocajul a apărut din cauza neînţelegerilor dintre Consiliul Local Mangalia şi societatea de termoficare Callatis Therm şi deocamdată nu a fost găsită o cale de mijloc pentru rezolvarea problemelor şi furnizarea căldurii în locuinţele cetăţenilor din Mangalia.

Locuitorii Mangaliei au suferit toată iarna de frig din cauza neînţelegerilor dintre Primărie şi societatea de termoficare. Astfel, au fost perioade când nu au avut deloc căldură, cum se întâmplă şi în ultimele zile, sau când aceasta le-a fost furnizată după program.

La începutul lunii februarie, Guvernul a alocat suma de 1,5 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru asigurarea furnizării energiei termice la Mangalia.

În 5 februarie, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, i-a convocat pe reprezentanţii Primăriei Mangalia şi pe cei ai Callatis Therm pentru a încerca să deblocheze situaţia din Mangalia, iar în urma acestei întâlniri singurul punct asupra căruia au căzut de acord cele două părţi a fost să înceapă furnizarea căldurii în regim de 12 ore pe zi, însă nu s-a stabilit ce se va întâmpla după ce va fi consumat combustibilul achiziţionat cu bani de la Guvern pentru că reprezentanţii Callatis Therm şi cei ai Primăriei Mangalia au avut opinii diferite privind rezolvarea acestei situaţii.

În anul 2003, municipiul Mangalia a încheiat cu SC Rominservies Therm SA contractul de delegare a gestiunii nr.4450/31.01.2003, prin care această societate a preluat în administrare întregul sistem termic al oraşului.

Ulterior, acţionarii majoritari ai SC Rominservices Therm SA, respectiv Rominserv SRL şi Rompetrol SA, au vândut pachetul de acţiuni către SC C and C Wealth Management SRL. După preluarea pachetului de acţiuni, noii acţionari au schimbat denumirea societăţii din SC Rominservices Therm SA în SC Callatis Therm SA.

Problemele au apărut din cauza neînţelegerilor dintre Consiliul Local Mangalia şi societatea de termoficare Callatis Therm. Reprezentanţii Primăriei susţineau că şi-au achitat toate datoriile către Callatis Therm şi că singura suma restantă este subvenţia neachitată de la bugetul de stat aferentă lunilor martie-septembrie 2011.

Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, Adrian Nikitas Simion, este cercetat în libertate pentru şantaj şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în perioada sezonului rece 2011 - 2012, Adrian Nikitas Simion, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general la SC Callatis Therm SA Mangalia, şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu în mod defectuos în ceea ce priveşte derularea contractului de concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică centralizată a municipiului Mangalia. Astfel, societatea nu a realizat corespunzător aprovizionarea cu combustibilul necesar şi nu a putut asigura furnizarea căldurii şi apei calde către locuitorii oraşului, fiind afectaţi peste 7.500 de consumatori casnici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici