Lucrările la Pasajul Mogoşoaia continuă. Când ar putea fi gata

  • La 1 octombrie se deschide Pasajul Mogoşoaia, anunţă ministrul Cătălin Drulă.
  • Pasajul are o lungime de 800 m.
  • Costul pasajului este de 6,8 milioane de euro.
615 afișări
Imaginea articolului Lucrările la Pasajul Mogoşoaia continuă. Când ar putea fi gata

Lucrările la Pasajul Mogoşoaia continuă. Când ar putea fi gata

Ministrul Cătălin Drulă a anunţat că pasajul Mogoşoaia va fi gata până la data de 1 octombrie anul acesta. Pasajul este necesar pentru fluidizarea traficului de pe centura Bucureşti. 
 
Termenul de finalizare a proiectului ar fi fost aprilie 2022, dar Ministrul Transporturilor a spus că lucrarea putea să fie finalizată în 8 luni de la începerea proiectului. Licitaţia a fost făcută acum 3 ani de zile, dar timpul de execuţie a fost mult prea mare mai afirmă acesta.
 
Lucrările la acest pasaj au început în aprilie anul trecut, iar în momentul de faţă pasajul este gata în proporţie de aproximativ 42%. A început aşternerea şi compactarea straturilor suport pentru rampa spre Chitila, şi s-a pornit cu iluminatul public spre Otopeni. Asociaţia Construim România crede că sunt şanse reale să vedem pasajul finalizat anul acesta.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici