Luni încep simulările pentru Evaluarea Naţională

Luni, 5 februarie, încep simulările pentru evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a din 2024, a anunţat vineri Ministerul Educaţiei.

128 afișări
Imaginea articolului Luni încep simulările pentru Evaluarea Naţională

Luni încep simulările pentru Evaluarea Naţională

Probele încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Subiectele sunt distribuite sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul, transmite Ministerul Educaţiei.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei şcoli prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Ministerul Educaţiei precizează că rezultatele obţinute la simulare nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

Luni va avea loc simularea la Limba şi literatura română, marţi la Matematică, iar miercuri la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate în 23 februarie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici